Bloguri

Jurnal de sarcina

Am ales numele bebelinei

  • De data aceasta a fost mult mai ușor să alegem numele fetiței. Am consultat lista de nume ramase din sarcina cu Iris, ne-am sfătuit care ne plac cel mai mult, am răscolit după un nume de sfânt care sa nu fie foarte des folosit la noi în familie și am ajuns la cel mai frumos rezultat : Raisa - Nicoleta. Pe lista noastră de nume se mai aflau și : Antonia, Mihaela, Ania, Anita, Larisa, Aida, Irene, Ines și Elena. Le-am eliminat din start atât când am ales numele lei Iris, cât și acum : Anais, Iasmina, Gabriela, Ioana, Petra/Petronela/Petruța, Andreea. Ne făcusem și o lista de nume pentru băieți. Dacă era băiețel s-ar fi numit Nikos - Ionuț, iar pe lista mai erau și : Aaron, Ioan, Petru și Ares. Chiar și din lista de nume de băieți am avut nume pe care le-am eliminat total, precum : Nicolas, Dimitrie, Andreas, Patrik sau Mihai. Nu le-am eliminat pentru ca nu ne plac, ci pentru ca sunt foarte folosite atât în familile noastre, cât și de prieteni/ apropiați. Când am ales numele am ținut sa conțină neapărat un nume de sfânt, iar dacă la Iris ne-am inspirat de nași (Iris - Maria - pe fiica nașilor o cheamă Bianca - Maria), am decis ca bebe 2 sa ne poarte unuia dintre noi numele, iar cum Andreea și Petra și derivatele sunt foarte folosite în familia noastră, au rămas doar Nicoleta și Ioana în cazul nostru, iar numele de Ioan, Ioana sunt foarte des întâlnite la noi în familie (soțul și nașul - Ionuț, socrul și tatăl meu - Ion), a rămas doar Nicoleta, eu fiind singura din familie care are acest nume.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Emoții pentru venirea lui bebe

    În fiecare zi am mari emoții deoarece simt că Bebe vine. De când am fost internata și pana astăzi am avut în continuare dureri lombare sau de burtă cu o durata constantă, de intensitate mică spre medi...
  • Bagajul pentru maternitate

    Deși începusem să pregătesc bagajul de maternitate încă din săptămâna 30,încă nu l-am terminat. Am făcut o listă cu lucrurile pe care le-am avut când am nascut-o pe Iris, am cautat pe internet m...
  • Ultimele cumpărături

    Pentru că ne-au cam speriat contracțiile detectate la spital, am dat iama în magazine și am făcut ultimele cumpărături necesare. Pentru bebe am luat prosoape de baie, 2-3 hăinuțe pentru primele poze...
  • Mami la spital

    Cand am fost la ultima morfologie, doamna doctor m-a programat pentru următoarea consultație pe 23 ianuarie, dar când am ajuns la maternitate am aflat ca este zi libera de la stat și nu se fac consult...
  • Pregătirile pentru bebe N sunt gata

    Deși este devreme, sunt dabea în săptămâna 34, am terminat atât camera noastră, unde vom dormi toți 4, cât şi livingul. Pătuțul de lemn are o lenjerie noua, pătuțul pliabil este montat, căruțul este...

Din aceeasi categorie...

  • Numele ales 💙

    Aproape 35 de saptamani!! Minunea noastră…vreau să stii ca ti am ales numele 🍀 inca de cand am aflat de existența ta aveam în gând acest nume 🍀i am zis și tatălui tau și a zis ca nu ne grăbim cu num...
  • Saptamana 27...

    Și uite așa am ajuns în săptămâna 27... Am aflat că vom avea o fetiță și am ales să o numim Ivie. Chiar dacă mulți au avut diverse păreri despre numele nostru, noi îl iubim și ne pl...
  • Saptamana 31

    Dupa lungi dezbateri cu tati am ales numele, sper ca atunci cand va merge la evidenta populației sa fie acelasi 😂
  • Numele lui bebe

    Am știut ca ești băiat dinainte sa îmi confirme doctorul ! Cu 2 zile înainte de ecografie am visat un băiețel care îmi spunea mami ,am știut ca tu ești! Și asa a fost ! Imediat ce am aflat ca ești băi...
  • Am ales numele 💙

    De mult mă gândeam dacă aș avea un băiețel ce nume i-aș pune 😁 Când am aflat ca sunt însărcinată acel nume mi-a venit în cap , chiar dacă nu știam încă ce va fi: băiețel sau fetiță ! Când am aflat ca ...
  • A3minune

    😇sa începem cu începutul .. ar fii multe de scris dar am aflat puțin mai târziu de aceasta pagina unde pot posta despre sarcina:) O prietenă mi a recomandat ea scriind zilnic .a ramas cu amintiri i...
  • Am ales numele copilului

    Nici la prima sarcina și nici acum nu am avut o lista de posibile nume care sa ne placa. Am cautat pe tot internetul liste cu nume de băieți și nu găseam un nume care sa ne placa sa amândoi. Cumva am ...
  • Am ales numele copilului

    O alegre grea a fost alegerea numelui primei fetițe. In final, tatăl a ales un prenume,eu al doilea și am fost tot mulțumiți 😀 După ce am aflat că și acum vom avea tot o fetiță am început să că...
  • Alegerea numelui

    Continuând împărtășirea perioadei primei sarcini pot spune că am fost norocoasă și de data aceasta nu am arsuri absolut deloc,la prima sarcină având arsuri și dacă beam doar apă. Du...
  • Am ales numele copilului

    Noi numele copilului l-am ales înainte de a ști dacă va fi fetiță sau băiețel. Nu ne-a interesat prea tare ce v-a fi, ne-am dorit doar sa fie sănătos, dar cred ca în subconștientul nostru, atât eu cât...