Incarcat in Pregatirea pentru maternitate - # #consultatie #Control medical ##medicsarcina
1.094 vizualizariDupa muuulte deliberari si hotarari si razgandiri, am reusit sa ma decid asupra unui medic de la Filantropia care sa-mi monitorizeze sarcina, l-am contactat pe mail si mi-a raspuns ca este disponibil si ma asteapta fie la policlinica, fie la cabinetul privat.
Eu as fi vrut sa merg la spital, pentru a ma obisnui cu atmosfera de acolo si, de asemenea, pentru a fi vazuta cat de cat de personal. N-as vrea ca la nastere sa pic ca din Luna. Daaar, nu am putut obtine bilet de trimitere de la medicul de familie pentru ca nu trecuse o luna de cand primisem unul pentru morfologie. Asa ca am zis tot raul spre bine, merg prima oara la privat, unde are mai mult timp ca sa ma asculte, apoi merg sa iau bilet si restul consultatiilor sa aiba loc la Filantropia.
Ieri, dupa ce am iesit de la serviciu, am ajuns la cabinet incarcata de mari emotii, din mai multe motive: in primul si primul rand, la fiecare intalnire cu fata ma emotionez si, desi stiu ca ea e bine-sanatoasa si in siguranta in burta mea supradimensionata (am burta atat de mare incat ma intreaba lumea cate saptamani mai am pana nasc), tot ma incearca ganduri negre si ma tem sa nu primesc o veste proasta; apoi, ma gandeam ca poate nu am ales bine si nu o sa-mi placa doctorul sau ca nu o sa-i placa lui de mine si o sa ma expedieze etc.
Cu toate acestea, am iesit foarte incantata din cabinet. Domnul doctor a fost bland, calm, zambitor, a ascultat istoricul, a zambit sagalnic cand i-a lovit fata sonda ecografica stationata pe burta. Concluzia a fost ca totul este in regula, masuratorile in urma ecografiei arata o greutate de aproximativ 1000g (dublu fata de morfologia facuta cu o luna in urma).
Planul pe termen scurt este sa repet analizele de sange si urina in saptamana 28 si sa ne revedem la consult in saptamana 32, cand vom vorbi mai mult despre nastere, dar daca ceva din rezultate arata rau, sa-i comunic. M-a intrebat daca am istoric de diabet in familie, se gandea la testul de toleranta la glucoza. I-am spus ca nu am si ca eu mananc relativ sanatos, tocmai pentru a evita astfel de complicatii, desi nu pare, caci am luat in greutate mai mult decat ma asteptam. Am convenit sa mai asteptam, sa nu mai iau Elevit pentru ca dau tendinta de ingrasare si retentie de apa si sa vedem rezultatele analizelor.
L-am intrebat de sport, pentru ca vreau sa incep sa fac aqua gym, pe langa cateva minute de yoga pe care le fac arareori acasa. A spus ca nu numai ca-mi permite, ba chiar incurajeaza cu tarie ambele activitati, care ajuta foarte mult atat la intretinere cat si la pregatirea corpului si mintii pentru nastere.
Astazi m-am trezit cu alt tonus, atat fizic, cat si psihic, ma simt mai incurajata, mai optimista si mai organizata. Simt ca am un medic de incredere, ca fata mea se simte bine cu mine, creste si se joaca uneori cu noi. Culmea, cel mai mult m-a bucurat ca mi s-a dat libertatea de a nu mai lua acele vitamine sintetice (de mult simteam ca trebuie sa renunt la ele) si de a ma hrani cum stiu si simt eu si cum cere bebelusa mea desteapta si cuminte. Simt ca acest mic pas e un inceput promitator al relatiei noastre cu medicul care ne va face cunostinta si al povestii intalnirii noastre - amandoua emotive, nestiutoare, dar simtitoare, amandoua maxim indragostite de tati si dornice de joaca si explorare impreuna.
Comentarii