-
Nu stiu cate dintre voi v-ati confruntat in timpul sarcinii cu atacurile de panica dar sper ca nu sunt singura... De la teama de a nu pierde sarcina la momentele in care simteam ca nu pot face fata atatea luni si sa o duc la bun sfarsit, au fost momente in care cedam si nu gaseam nici o rezolvare.
Teama de a nu se intampla ceva cu bebe s-a instalat inca din primele luni, cand toti spun sa ai grija ca este perioada critica si un avort spontan se poate produce daca nu esti atenta, urmata de teama la fiecare noua simptoma diferita, durerile de burta care nu stii daca sunt normale sau nu, toate se aduna si te coplesesc.
Cel mai dificil moment pe parcursul sarcinii a fost dupa morfologia 1, cand am vazut cate pastile de sustinere a sarcinii am primit, deoarece bebe stand foarte jos exista riscul sa scurteze colul, plus vitaminele si aspenter pentru circulatie. Cu cat incercam sa respect tot tratamentul parca mai greu imi era si nu mai puteam inghite nici o pastila si ma simteam vinovata. Familia incerca sa ma protejeze excesiv, mai ales mama mea... cand mancam ceva mai nesanatos sa nu ii fac rau bebelusului, nu imi dadeau voie sa fac nimic fiind riscant sa nu scurtez colul si parca erau prea multe interdictii.... Pana am ajuns intr-un moment in care sa ma gandesc ca abia am trecut de primul trimestru de sarcina, oare asa e sarcina la orice femeie?.. pot face fata in continuare?.. merita tot efortul?. .. Au fost cele mai grele clipe pentru mine deoarece pe langa toate temerile am facut mai multe atacuri de panica gandindu-ma la ce e mai rau si simteam ca ii fac rau si puiului meu.
Am reusit incet, incet sa depasesc momentul, cu ajutorul sotului care a stat langa mine neconditionat si m-a sustinut am inteles ca pot face fata si sa ma motivez.. Luptam aceste luni pentru o minune care tine o viata.
Normal ca au mai aparut momentele de panica legate de starea bebelusului si dupa dar pana acum am reusit sa le trec cu bine.
Comentarii