De cum a inceput sarcina, relatia cu partenerul a trecut prin multe momente intense din punct de vedere emotional.
Incepand cu momentul in care plangeam in cada ca nu sunt pregatita si cum de s-a intamplat si apoi ii spuneam lui Liviu ca sper sa fie testul gresit, dar ca daca totusi nu e o greseala, ma bucur ca el e tatal, pt ca va fi un tata minunat, apoi continuand cu 2 saptamani de plansete si panici si continuand cu momente de apropiere unice in care ne visam toti 3 si faceam planuri cum sa aranjam camera copilului. In primul trimestru cat timp aveam greturi imi facea non stop limonada si salata de fructe, apoi a revenit la obisnuitul "hai nu fi mimoza!" :)))
Iubesc momentele in care seara imi tine mana pe burta si cum bebelusa mea este foarte cuminte, daca nu da niciun semn imi zgaltaie usor burta si zice "Hai, nu comunicam si noi azi?! :)"
Prioritatile s-au schimbat mult, daca inainte ne certam ca eu muncesc prea mult si vin acasa tarziu, iar eu ziceam ca sunt femeie independenta si de cariera, acum principalele discutii sunt legate de cum ne vom descurca cu banii si ca sper sa nu ajung sa cersesc cu copilul in brate pe scarile de la metrou :)))
Oricum, s-a imbunatatit mult relatia in perioada sarcinii, cred ca este adevarat ca un copil te apropie ( asta daca tatal nu este un nenorocit :D), este un sentiment de echipa si o siguranta ca vom imbatrani impreuna, care face ca certurile sa fie tot mai rare si sa ne dam seama ca nu au sens.
Eu de c�nd sunt �ns?rcinat? cu el, at�t de drag mi
Si �nainte mi-a fost, altfel nu-l suportam 8 ani
Dar acum e altfel rela?ia, mai intensa pot sa zic. Si sunt foarte fericit?
Imediat trec lunile