Bloguri

Jurnal de sarcina

Am parcurs jumătate de drum

  • Draga mea fetita, iată ca am ajuns la jumătatea drumului, am intrat în săptămâna 20 de sarcina. Parca nu îmi vine sa cred ca mai sunt încă 20 de saptamani și o sa ne cunoaștem în sfârșit. Pe zi ce trece ești tot mai activa, parca dansezi la mine în burtica. Atunci când auzi vocea lui tati parca joci fotbal, reacționezi la fiecare cuvânt al lui. Peste doua săptămâni, la 22 de saptamani, avem programare la morfologia de trimestrul doi și abia aștept sa te vad, sa vad cât ai crescut, poate ne faci și cu mana. Și tati este foarte nerăbdător sa ii arat poze cu tine pentru ca aici afara avem o problema, o infecție cu un virus și se iau toate masurile de precauție și de aceea tati nu poate intra cu mine sa te vadă la ecograf. Abia așteptăm să te vedem din nou și te rog sa stai acolo în burtica și sa crești mare, mare.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Am primit GEANTA mult așteptată. Este o geanta foarte încăpătoare care are un buzunar mare plus unele mai mici și în fata are un buzunar-compartiment special pentru biberoane. Pe lângă geanta am mai p...
  • Analize și pastile în sarcină

    Hei, m-am gândit sa va spun ce analize am făcut pana acum și ce medicamente iau în sarcina. Încă de la începutul sarcinii doamna doctor mi-a dat de făcut următoarele analize: hemoleucograma si grupa d...
  • Săptămâna 29 de sarcina

    Am intrat în săptămâna 29 de sarcina. Peste 3 saptamani, la sfârșitul lunii, am programare pentru morfologia de trimestrul al treilea. Abia aștept sa treacă timpul și sa o vad din nou pe prințesa mea....
  • Camera prințesei noastre

    Am terminat de amenajat camera prințesei noastre. Am zugrăvit-o în roz și alb, am luat perdeaua roz și draperiile albe cu flori roz. Pătuțul am preferat sa fie unul pliabil stil țarc deoarece conside...
  • Primele cumpărături pentru bebelina

    A sosit momentul sa ii luam bebelinei tot ce are nevoie în prima luna de viata. După ce am citit pe internet listele altor mamici, m-am inspirat și mi-am făcut propria lista cu ce am considerat ca est...

Din aceeasi categorie...

  • La jumatate de drum

    Morfologia de trim 2 am facut-o la 21 saptamani si 2 zile. Sunt foarte fericita ca pana acum tot ce am aflat despre bebe e in regula si asa vreau sa ramana. Dar in urma situatilor prin care am trecut ...
  • Haine potrivite

    De aproximativ o luna, eu acum fiind în luna a5-a, hainele vechi stau strânse și puse în locuri mai puțin la îndemână. Prima schimbare a hainelor în haine mai largi s-a datorat indicațiilor medicale ...
  • Lamaze si sarcina

    M-am gandit sa fac niste exercitii Lamaze. Este impropriu sa spun ca m-am gandit . Fac orice. De gandit nu am timp. S-au gandit altii pentru  mine. Si m-am dus. In teorie, stiti ce inseamna LAMAZ...
  • Bebe se dezvolta normal

    Burtica mea creșteeee bebe se dezvoltă pe zi ce trece din ce în ce mai mult ,cu pasi repezi minunea din pântecul meu se apropie de marea întâlnire. Sunt fericita când vad ca din zi în zi ma simt cat...
  • Bebe magic morfologia fetalala

    Morfologia fetala - o zi plina de emotii dar si temeri, oare totul este bine ? Am fost la o alta clinica , la clinica unde am facut si biopsia de vilozitati , o doamna Doctor cu multa experienta , dar...
  • Jjumatatea drumului

    Buna din nou ,dragi mamici ! Astazi este o zi speciala pentru noi deoarece am ajuns la 20 de saptamani ceea ce inseamna ca suntem la jumatatea drumului . Bebelina mea creste pe zi ce trece ,plina de m...
  • Ecografie 20 de saptamani la #gemeni

     Intre ecografia de 12 saptamani si cea de 20 de saptamani mi s-a parut o eternitate. In acest timp a trebuit sa ne pregatim pentru nunta noastra, pe care din cauza pandemiei am anulat-o de 2 ori...
  • Un copil si pentru mami

    Un copil si pentru mami La prima sarcina cand am aflat sexul copilului si anume ca va fi băiat, am incercat sa-l tot pregătesc pe soțul meu cum ca, de obicei băieții seamănă cu mamele, ca probabil va...
  • Jumatate de sarcina

    Am ajuns la jumatate de drum, cu toate ca astept cu nerabdare sa-i simt mirosul si sa-i studiez trasaturile, nu-mi doresc sa treaca timpul foarte repede...Imi place la nebunie cand bebe se misca, oric...
  • Mai avem jumătate din drum

    Încet, încet am ajuns la jumătatea drumului. N-aș putea spune că până acum a fost o experiență urâtă. Primele săptămâni au fost puțin mai grele, până am început să mă obișnuiesc cu schimbările ce avea...