-
A sosit momentul ca sotul sa afle ca va fi tatic. Si cum am spus in postarea anterioara, am preferat sa mai astept o saptamana pentru a-i da vestea cea mare, aceea ca va fi tatic, fix in ziua cand am implinit zece ani de relatie. Cum ziua noastra speciala s-a nimerit a fi duminica, era o zi de sfarsit de septembrie insorita, calduroasa, iar cand ne-am trezit ne-am hotarat sa mergem la Comana pentru a ne relaxa, a manca ceva si a petrece timpul oriunde altundeva dar nu in casa. Am ajuns la Comana si pentru inceput am zis sa ne plimbam, sa admiram lacul, pestii, nuferii. Ne-am asezat la umbra unui copac, iar sotul imi daruieste cadou un inel si imi multumeste pentru faptul ca am putut sa il suport atatia ani si spera sa il suport in continuare, iar eu il pun sa isi inchida ochii, sa intinda mana si ii pun testul de sarcina in mana. Ii spun sa isi deschida ochii si in secunda doi incep sa ii curga siroaie de lacrimi pe obraz, ma imbratiseaza si imi spune ca este cel mai frumos cadou primit vreodata, plangem amandoi de bucurie ignorand privirile oamenilor care nu intelegeau ce se intampla.
Comentarii