Pentru ca testul a iesit pozitiv trebuia bineinteles sa mergem la medic sa fim siguri ca totul este in regula, sa ne ia in evidenta si sa ne sfatuiasca ce sa facem mai departe.
Dupa indelungi discutii cu sora mea, matusica ta si cu alte mamici care au nascut deja am ales-o pe doamna dr. Manole sa ne consulte si sa ne monitorizeze sarcina. Am ales-o pe dumneaei pentru ca am auzit numai lucruri bune si este unul din doctorii care este pro nastere naturala.
Zis si facut, intr-o luni dimineata am mers la cabinet, am asteptat cumintei vreo 10 minute sa intram si apoi am fost invitati inauntru. Prima intalnire cu doamna doctor a fost una placuta, este o femeie foarte deschisa si cu care iiti face placere sa vorbesti. Nu m-a consultat imediat, a preferat mai intai sa imi povesteasca cateva lucruri despre sarcina, probabil si pentru ca m-a vazut putin crispata (na, prima vizita la medic in calitate de graviduta...) A urmat controlul, putin cam stanjenitor ce-i drept, dar am aflat ca deja sarcina avea 5 saptamani si ca totul pare in regula. I-am spus ca eu din start vreau sa nasc normal pentru ca vreau sa ma recuperez repede sa-mi pot tine puiul in brate, ceea ce a facut-o pe doamna doctor sa zambeasca si sa spuna ca asa vom face daca nu vor exista complicatii ( si inca nu exista niciun semn ca n-ai putea veni pe cale naturala). Numaram zilele si eu si tati si suntem nerabdatori sa intregesti familia. Deja patutul, hainutele si caruciorul te asteapta! Mai este foarte putin si pe zi ce trece mami devine tot mai ingrijorata de cum va avea loc intalnirea.
Comentarii