Bloguri

Jurnal de sarcina

Minunea noastră - infecție cu candida la sfârc

  • Lucrurile s-au liniștit o perioadă. Între timp, înainte cu 2 zile de 1 Aprilie am renunțat la mamelon, aveam o rană pe sânul drept și de atunci rana s-a tot pronunțat, am ajuns la carne vie…si am început să mă mulg la acel sân, ca să evit durerea și cu gândul că se vindecă mai repede. Însă de prin 8 Aprilie deși sfârcul dădea înspre vindecare aveam dureri fulger (nu le-am mai avut) de sân și usturime/ arsură de sfârc și areolă (areola care e roșie și inflamată (umflată) de ceva vreme. Am tot pus lanolina + comprese multimam + varza. Consultanta mi-a recomandat o crema ApNo, însă sunt păreri pro si contra și nu am luat-o; ea zicea că sunt normale aceste stări. Gândindu-mă că prea mă doare am făcut o cercetare online cu ce Infecții poți face cu un sfârc problematic și mă încadram perfect la infecție cu candida la sân..am discutat cu medicul de familie căreia dupa ce i-am rostit termenul de “arde” a zis că e candidă… acum suntem la tratament, sperăm să treacă repede. 🙏

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...
  • Aniversare 39 de ani de casnicie a bunicilor

    Ieri bunicii, parintii materni, au sarbatorit 39 de ani de casatorie! Am iesit toti la cina sa-i sarbatorim. Mama m-a rugat sa sun eu pentru rezervare la oricare restaurant doresc, lor le este perfect...
  • Stare de neliniste

    Dupa masa a trrebuit sa ma duc pana la doctorul de familie sa iau pentru fetita biletul de reintrare in colectivitate deoarece a fost cu bronsita de o saptamana. Cand eram pe drum, de obicei cand sun...
  • Recoltare celule stem

    Am fost si la cel de-al treilea curs prenatal, parca as fi la primul bebe atatea emotii si sete de informatii am…o cunoscuta doamna doctor a tinut un curs despre nastere si sarcina in trimestrul 3, fo...
  • Lipsa pofta de mancare

    In trimestrul 2 am observat ca nu mai am pofte, nici de limonada, nici de mancare ceva anume, dulciurile nu mai sunt prietenele mele, parca as putea sa traiesc cu aer…rar cand am o foame mai puternica...