Bloguri

Jurnal de sarcina

Cezărica, rămâi!

  • Încă ești aici și te numești Cezărica măzărica și ești la fel de iubită ca sora ta. . De câteva zile nu mă simțeam bine, cam 4 la număr, adică nu eu, tu. Am avut contracții constante asemănatoare cu cele de pretravaliu însă am tot zic că ba sunt crampe abdominale, ba sunt din cauza faptului că sunt constipată. Cealaltă mică problemă era că și tu erai agitată, ba pe sus, ba pe jos. Astăzi am plecat cu voi la bancă să terminăm cu împrumutul, am luat și banii, o alergătură, sora ta a stat mai mult pe tine și după prima tiră de bancă i-am propus tatălui vostru să-l vizităm pe ginecolog. AMENINȚARE DE AVORT, colul, în mai puțin de 3 săptămâni s-a scurtat 1 cm, este aproape la limită. Am primit medicație și acum ne străduim să dăm comandă de pesar, care trebuie montat cât mai curând. . Sperăm ca toate să fie bine, eu mă străduiesc să fiu liniștită și să mă împart între nevoia ta de stat liniștită în pat și viezurele activ care este sora ta, sunt cumva la poli opuși. Tatăl vostru mă urmărește la fiecare pas și încă nu a încpeut să pună pe toată lumea să mă supravegheze atent (nu o lăsați să facă aia, nici aia, nici pe aia - și cu sora ta a făcut la fel doar că la ea când se scurta erau deja +32s, am mai stat puțin liniștită și m-ma reapucat la +36s). . Ești iubită și asteptată la termen!🌈

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Mai stai, te rog!

    06.10.23, 34s2z A intrat numărătoarea inversă, contra cronometru. Mai este foarte puțin până la divizare. . Lovești mereu pe sus și uneori te mai împingi mai tare dar la fel ca sora ta, per total e...
  • Din ce în ce mai aproape de divizare

    01.10.23, 33s4z La începutul săptămânii am crezut că zilele acestea ne întoarcem acasă de la maternitate divizate. M-am simțit cam rău într-o dimineață, aveam ceva foarte asemănător cu contracțiile d...
  • Oh, am obosit!

    25.09.28, 32s5z Ăh, au început de pe la 31s puiuții de insomnii, sunt divini, efectiv. Fie sunt.nopți în care sora ta plânge tare cam constant de când ne-am întors de la Saligny, fie te agiți mult, f...
  • Schimbări

    22.09.23, 32s3z Nu mă așteptam să îți scriu așa rapid însă voiam să îți las un mesaj despre cum schimbă comunicarea relațiile care sper ca peste ani când o să ai nevoie de ceva o să găsești aici, în ...
  • Ultima morfologie, aproape de final

    21.09.23, 32s1z Astăzi de dimineață m-am cântărit și măsurat burta. Am 70,5 kg, aplicația zicea că am pus cam 3,1 kg asta că am mai și pierdut câteva la început, oricum nu mă mai alarmez când pleci ș...

Din aceeasi categorie...

  • La jumatate de drum

    Pot sa zic ca am avut o sarcina destul se usoara, care nu mi-a provocat prea multe probleme. Nu prea varsam, aveam pofta de mancare, mancam normal tot ce imi doream si nu luam prea mult in greutate. M...
  • Bebe vine curand… 💙

    Am ajuns la jumatatea drumului. De fapt,am trecut putin de jumatate si daca ar fi sa o iau de la capat, nu as schimba nimic. Simt ca infloresc ! Nimic din “greutatile” sarcinii nu ma sperie. Da, nu ...
  • "Hai, greieras!"

    Vanzatoarea de la aprozarul de unde ma aprovizionez cu felii de pepene verde in ultima vreme, mi-a spus azi, in timp ce asteptam cuminte la rand:"Hai, greieras!" Mi s-a parut atat de dragut "complimen...
  • Am trecut de cealaltă parte…

    Primele săptămâni au trecut tare repede. In fiecare săptămâna aveam ceva nou: Ba grețuri, Ba ameteli, Ba tensiune foarte mică, Ba dureri, Ba îmi curgea sange din nas, etc etc. Nu mă plictiseam nicioda...
  • Mă simt mai bine ca niciodată

    Bună, Sunt la jumătatea călătoriei mele și cred ca mă aflu în cea mai bună parte a ei. Mă simt foarte bine, chiar energică, am reușit într-o mica măsură să mai fac ceva mișcare, într-un mod prudent ...
  • Al doilea trimestru - saptamanile 14 - 27

    Dupa toata agitatia si stresul din primul trimestru, am intrat cu sperante mari in al doilea trimestru de sarcina. Citisem ca al doilea trimestru este si cel mai usor trimestru si deja ma vedeam cala...
  • Sarcină

    La început simțeam mișcările doar seara, când stăteam liniștită pe canapea. De prin săptămână 24 am început să simt și în timpul zilei. Ce ușurare că bebe e bine. Între timp am avut o perioadă când si...
  • Planificarea pe etape

    Am deja in minte un plan bine conturat cu ce urmeaza de luni, bine..dupa Sarbatori :). Pregatirea casutei, posibile cursuri pe care le putem face, urmat de "cel mai potrivit..." (carut, patut, ingriji...
  • Ultima saptamana la job

    Fix azi se fac 20 saptamani. Nu pot descrie fericirea pe care o avem pentru faptul ca am ajuns aici. Este si ultima saptamana de job, am foarte multe zile de concediu si apoi voi intra in prenatal de...
  • Fericire

    Uhhh, e greu începutul! Am 25 de săptămâni de sarcina și îmi place de mor! Am fost o graviduta super norocoasa pana acum, nu am avut grețuri, stări de voma, am mâncat tot ce am vrut, nu am avut nici o...