Bloguri

Jurnal de sarcina

Familia afla despre bebe

  • Păstrarea veștii pentru un grup restrâns de persoane Dintotdeauna m-am confruntat cu gura lumii care nu era niciodată mulțumită de mine deși aveam respect față de cei care scoteau anumite zvonuri, avusesem și am o singură relație, stabilă de altfel, munceam alături de părinți în afacerea familiei de la 14 ani, terminasem și liceul cu notă mare, bacul luat cu notă mare,intrată la facultate și cu permisul luat. Nimic nu mulțumește gura lumii iar eu m-am prins de asta de foarte mică. Nimic nu am făcut cu gândul la "Ce va spune lumea". Așadar, după minunatele peripeții avute de-a lungul relației mele cu iubitul meu scornite de lume și știute de noi a fi numai aberații, am decis să ținem această veste frumoasă pentru familiile noastre și oamenii care chiar considerăm noi că s-ar bucura sincer la aflarea acestei vești. Așa cum am spus mai sus, această decizie nu a fost luată de frica gurii lumii, ci din dorința de a duce o sarcină cât mai liniștită, departe de diversele păreri ale atotștiutorilor. În prezent am 26 de săptămâni iar persoanele care știu despre bebelușul ce îl așteptăm pot fi numărate pe degete. Lucrul acesta a fost posibil datorită faptului că burtica mea nu este enormă iar conformația corpului meu face în așa fel încât ea să nu iasă în evidență dacă eu nu vreau. Nu cred în puteri malefice sau mai știu eu ce dar cred în răutatea oamenilor și cu asta cred că am spus tot. Din acest motiv nu voi posta poze personale sau ale bebelușului pe acest site, cum de altfel am ales în ultimii ani să nu îmi mai afișez viața privată pe site-urile de socializare.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelușului

    Nimic nu mă bucură mai tare decât lucrurile pe care le primesc pentru bebițul meu ce va să vină. Astăzi am primit Geanta bebelușului și țin să mulțumesc organizatorilor pentru faptul că au realizat ...
  • Admin

    Buna! Sunt singura care nu poate da de Admin de câteva zile? Am tot lăsat mesaje dar nu îmi răspunde. In schimb, văd că răspunde prin comentarii pe aici.... ma poate ajuta cineva sa iau legătura cu ac...
  • Ce nu am putut suporta la începutul sarcinii

    După cum am mai spus în blogurile postate anterior, sarcina mea este una pe cât se poate de ușoară din punctul meu de vedere. La ce mă refer când spun ușoară? Păi... nu am avut parte de sângerări, n...
  • Frica de analize

    Printre cele mai mari frici ale mele se numără frica de injecții, operații și frica de a mi se lua sânge. Nu neapărat de procedurile în sine ci de "capul greu" și senzațiile de după. Când am primit ...
  • Sarcina pe timp de vară

    Primele săptămâni ale sarcinii le-am trecut în iarnă. Primăvara a fost dedicată celui de-al doilea trimestru și uite-mă acum la sfârșit de trimestru 2, la începutul lunii iunie. Bineînțeles că trimest...

Din aceeasi categorie...

  • Bunici sustinatori

    Bunicii materni sunt cei care ne sustin cel mai mult in toate situatille, uneori am impresia ca nici nu m-am mutat de la ei atat de mult timp petrecem impreuna. Fetita pur si simplu ii adora, daca ei ...
  • Familia afla despre bebe

    Odată ce familia a aflat despre venirea lui bebe toți s-au mobilizat și se pregătesc intens de venirea lui Lușu. Duminica, am primit pachet de la mama soacra, ea nu este alături de noi fizic, fiind pl...
  • Am dat vestea cea mare familiei!

    Fiind o sarcina dorita și o minune de la Dumnezeu, îmi era și frica sa spun familiei pana nu simțeam ca totul o sa fie bine, mai ales având si hematomul lângă sacul gestational. La cea de-a treia eco...
  • Familia afla despre bebe

    De mult ma gândeam ca atunci când voi rămâne însărcinată îmi voi anunta familia într-un mare stil, petrecere, sau mici cadouri, bodiuri sau papucei sau mai știu eu ce metoda exista. M-am gândit la mu...
  • Cum au aflat bunicii despre bebe 2

    Am ales să le spunem bunicilor și mătușii despre bebe 2 în ziua de Crăciun. Noi am aflat pe 21 Decembrie despre sarcină și eram puțin sceptici dacă să dăm vestea atât de repede dar am cons...
  • Anunțarea rudelor

    Deoarece am aflat in luna decembrie ca sunt însărcinată, iar primul control l-am avut abia in data de 18, am decis împreună cu soțul meu sa anunțăm părinții si o parte din frați abia de Crăciun. Ușor ...
  • Cum am spus apropiaților marea veste

    Înainte să fac testul mi-am propus că dacă va ieși pozitiv o să fac un video cu fiecare reacție în parte. Zis și făcut. După ce am văzut că testul este pozitiv, am fost mai întâi la soțul meu și i ...
  • Sarcina

    Cum am anunțat soțul de sarcină . Poate sunt mai creativă sau mai "hodinită" cum îmi zice soțul 😁 într o dimineață ducâbdu-ma la munca am trecut pe la farmacie si am luat un test de sarcina, chiar da...
  • Parintii afla ca vor fi bunici

    Imi amintesc ca a fost atat de multa emotie atunci cand am aflat ca vom avea un copil incat abia am asteptat sa le dam vestea parintilor. nu am facut asta imediat dupa ce testul a fost pozitiv, ci am ...
  • Cum au aflat ai nostri de bebe

    Împreună cu soțul am hotărât sa le spunem alor noștri de bebe în vacanța de Crăciun. La ai lui a fost mai simplu deoarece am vrut să le spunem în timp ce serveam masa de Crăciun, dar n-am mai apucat p...