Bloguri

Jurnal de sarcina

Primul hop al călătoriei noastre 🙈

  • De ieri de la amiază sunt internata in spital 🙈. M'am trezit dimineața și am mers la baie, normal, ca in fiecare dimineață. Numai că apa din vasul de toaleta s'a înroșit în urma mea. M'am panicat îngrozitor. Totuși am mai așteptat cateva ore și am văzut că sângerea nu se oprește, astfel am mers la urgente. Aici prima data mi'au verificat inima bebelușului. Aparatul cârâia dar nu se auzea nici o bătaie. M'am panicat și mai tare. După ceva mișcări stânga-dreapta cu aparatul pe burta, au găsit'o pe bebe intr'o parte a burții și inimioara inca ii bătea. M'am mai liniștit puțin. A urmat prelevarea de proba de sânge din colul uterin. Ajung pe masa de consultații, urmez instrucțiunile, un doctor se uită in interiorul meu, se schimba la fața și zice că stai că ceva nu e ok. Îmi zice că se întoarce imediat. Panica iar. Vine în câteva minute însoțit de inca un doctor. Consultația e luată de la capăt. Îmi zice că sângerez cam mult și la ambii li se putea citi îngrijorarea pe fata. Tot mă întrebau dacă nu am dureri. Da sigur nu mă doare nimic?🙈 Apoi mi zice că trebuie să îmi facă ecograf intervaginal pentru a verifica colonul și apoi ecograf pe burta. Bebe mișcă, inimioara ii bate, totul pare ok, doar ca sângerarea e sânge curat și destul de abundenta. Îmi zice că având în vedere sarcina atât de mică, 22 de săptămâni, daca sangerarea continua ne putem aștepta la un avort. Nu ma puteam opri din plans. Nu voiam să mai pierd o sarcina. Iar daca sangerarea se oprește atunci o sa fie bine. Aveam inima cat a unui purice și mă gândeam la tot ce putea fi mai rău. Astfel că am fost internată pentru monitorizare. Spre seara sângerarea s'a oprit și mă simt mai bine. Mai am uneori unele înțepături in partea de jos a burții. Speram că totul o sa fie bine și că o să putem pleca acasă în curând. Aveți grijă de voi și nu stati pe gânduri daca simțiți că ceva nu este in regula cu voi. Doar medicul specialist va poate da cele mai bune indicații.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Îngrijirea pielii

    Știm cu toate și am auzit că în sarcina e foarte posibil să ne apără vergeturi din cauza întinderii pielii. De când am rămas însărcinată, fetele cu experiență mi'au recomandat sa incep să am grijă de ...
  • Am schimbat mărimea la haine

    Nu îmi mai vine nici o pereche de pantaloni!!! Am avut un soc de zile mari săptămâna asta când am incercat sa intru în câteva perechi de blugi și surpriza, nu că nu mi se închid la burta, nu îmi trec ...
  • Am inceput cuibareala

    Buna mămici! Voi cum reușiți să gestionați cheltuielile pentru acesta noua etapă a vieții? Ce ponturi aveți? Eu după ce mi'am întocmit o listă cu cele necesare pentru începutul de drum cu bebe, a...
  • Prima lista de cumpărături

    Buna! La voi când au început primele pregătiri pentru venirea lui bebe pe lume? In cazul meu, după episodul și sperietura groaznică de zilele trecute (sângerarea, statul în spital, posibila pierde...
  • Vești bune după episodul de sângerare

    Zilele trecute va ziceam că am ajuns internata in spital după o sângerare subita. Am stat sub supraveghere medicala până azi. Totul este bine, sângerarea s'a oprit și urmeaza sa fiu externată. Tocma...

Din aceeasi categorie...

  • Morfologie trimestrul 2

    A venit si aceasta zi foarte importanta din puctul meu de vedere, in care am facut morfologia a doua. Placenta este pozitionata ok sus, bebelusul este sanatos si am aflat ca vom avea o fetita. Ceea ce...
  • Morfologia de trimestrul al doilea

    Azi am fost sa fac morfologia de trimestrul al doilea.am fost foarte nerăbdătoare sa vad cum a crescut bebe. Toate sunt bune si frumoase,doar ca nu vroia sa stea la masuratori. Se invartea tot in pozi...
  • Săptămâna 22

    Am facut 22 de săptămâni și trebuie să ne pregătim de următoarea morfologie, cea de trimestrul 2. Abia aștept să îl văd pe bebe mai mare!
  • 22 de săptămâni și un băiețel foarte activ în burtica

    Doamne cat de repede trece timpul. Azi împlinim 22 de săptămâni! Bebe este foarte activ în burtica. Uneori mă trezesc dimineața secată de energie de parca pe timpul nopții am alergat la maraton. Asta ...
  • Morfologie de trimestrul al II-lea

    Am ajuns cu brio si in punctul acesta cheie al calatoriei cu bebe, am fost la morfologia de trimestrul al II lea.. bineinteles ca am fost alaturi de tati ai fratiorul mai mare, care a trebuit sa stea ...
  • O saptamana cat o luna

    Acasa in Maramures au fost zile minunate, m-am bucurat pe deplin de soare, activitati si bunatati 😁 Ultimul aspect a "cantarit" la propriu la schimbarile mele din ultima saptamana. Daca acum doua sapt...
  • Kinetoterapie

    Datorita faptului că durerea de picior este e zilnica, am decis sa merg la un kinetoterapeut si sa vad ce pot face macar ptr a menține durerea la o intensitate cat mai joasa... Problema e ca datorită...
  • Am avut nevoie de pesar

    Cand am mers la morfologia de trimestrul 2, deja eram mai fericita pentru ca nu mai avusesem dureri si credeam ca este totul bine. Mi-a facut morfologia, bebe era dezvoltat normal si la sfarsit mi-a s...
  • Sarcina 22 saptamani

    Buna mamici! Am facut morfologia este fetita ❤️❤️❤️Vine a doua minune a nostra ❤️🩷vom avea 2 fetite. Ea este perfect samatoasa si foarte agitata, nu a reusit doamna doctor sa ii faca nicio poza se ...
  • Sapt 22

    Sapt 22 de sarcina. Azi, 28.11.2023 am fost la morfologia de trim 2. Azaleea cântărește aproximativ 480g si totul este bine, este foarte energica, mișcă continuu si din fericire, deja este cu ca...