Bloguri

Jurnal de sarcina

Întorsătură de situație

  • Dacă în postarea anterioară împărtășeam visul meu legat de nașterea împlinitoare pe care mi-o doream, ei bine acum scriu despre  cum “controlul este o iluzie”.La numai câteva zile după ce am povestit cu entuziasm despre planul meu de naștere, s-a întâmplat să trec printr-o situație neplăcută. Mă aflam la aproape 34 de săptămâni de sarcină în momentul în care am sesizat o secreție de culoare diferită, ceea ce m-a îngrijorat pentru că m-a făcut imediat să mă gândesc la un travaliu înainte de termen. A doua zi chiar urma să am programare la medicul meu ginecolog și atunci mi s-a confirmat temerea: colul era foarte scurt și prezentam risc de naștere prematură. Eram într-o stare de panică totală, mai ales că până în acel moment sarcina a decurs fără niciun fel de probleme. Mi s-a recomandat internarea în spital pentru supraveghere, așa că a doua zi de dimineață m-am prezentat la maternitate unde am stat timp de 3 zile. M-am întors acasă cu tratament și cu recomandarea de repaus total.

    Acum visul meu nu mai este realizabil, cu atât mai mult că travaliul s-ar putea declanșa oricând și aș putea naște prematur. Voi naște la spital de stat și sunt dezamăgită că ideile pe care le aveam nu vor fi aplicabile. Sunt un amalgam de emoții și tristețe și confuzie. Dacă până acum mă simțeam cumva în siguranță, acum mă năpădesc fricile și anxietatea despre cum va decurge totul și simt o amărăciune la gândul că nu îi voi oferi nici bebelușului, nici mie ceea ce speram atât de mult.           

    “Coincidența” face că internarea a avut loc chiar în ziua în care trebuia să ajung la control la acea clinică. Nu știu de ce lucrurile s-au desfășurat astfel sau dacă în spatele acestor întâmplări se află un scop mai măreț. Probabil că nu voi ști niciodată.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit geanta bebelușului

    Ieri a fost soțul la poștă să ridice coletul. A ajuns și la mine geanta bebelușului. Este foarte drăguță gentuța, are mai multe buzunărașe pentru compartimentare. Am primit și mai multe produse folosi...
  • Întorsătură de situație

    Dacă în postarea anterioară împărtășeam visul meu legat de nașterea împlinitoare pe care mi-o doream, ei bine acum scriu despre  cum “controlul este o iluzie”.La num...
  • Planul meu de naștere

    Încă de la începutul sarcinii mi-am dorit să nasc la o clinică privată despre care auzisem numai lucruri bune, cum că încurajează nașterea naturală și că se pun accent pe anumite pri...
  • Ce nu am avut și îmi doresc pentru bebe

    Puiul meu de om, îmi doresc pentru tine să ai parte de ce eu nu am avut pentru multă vreme: libertate. Vreau să ai libertatea de a alege ce consideri tu că e mai bine pentru tine. Eu te voi ghid...
  • Ce am de învățat ca părinte

    Ca viitor părinte am învățat despre cum urmează să îl îngrijesc pe bebe cât mai bine, m-am informat despre lucrurile necesare și m-am asigurat că îi vor fi împlinit...

Din aceeasi categorie...

  • Se întâmplă în curând 🙈

    Au mai rămas 2 zile 🙈 2 zile până la marea întâlnire! Dacă până acum aveam emoții și gânduri, în acest moment mă copleșesc toate .. teama de operație, întâlnirea cu bebe, timpul fără fetița mea de ac...
  • Cuibareala continua!

    Azi am terminat de aranjat și dulapul lui bebe. Toate hăinuțele puse pe categorii și mărimi. Am și cumpărat din ele dar am avut noroc sa și primesc multe lucrușoare. Așa că după sortare,spălare,calcar...
  • Prima zi acasa

    Ieri a fost prima zi acasa a bebelinei. Am iesit din spital abia pe la ora 14, iar cand am ajuns acasa fratiorul dormea. A fost o zi..lunga. Cu de toate: cu emotii, cu bucurii, cu plansete, cu flori,...
  • Încă puțin...

    Deja am ajuns in stadiul in care visele din timpul nopții se transforma in poftele din timpul zilei! Ciudat ,dar sa dăm vina încă pe bebe 😅! Aseară am visat toată noaptea că mâncăm cartofi piure cu mu...
  • Nerăbdarea continua!

    Am inceput oficial numărarea zilelor până la întâlnirea cu bebe! Nu știu cum gestionați voi emoțiile,dar am momente in timpul zilei in care gestionez cu greu acest carusel copleșitor de emoții. Ba rad...
  • Acasă în sfârșit! Început de an scolar.

    E bine sa fi din nou acasă! Abia ieri am primit externarea. Și după ce am stat 4 zile în spital cu perfuzii,monitorizare, analize la sânge , am ajuns din nou acasă. Totul este bine. Bebe și-a revenit ...
  • Gânduri..

    Ce aș putea face să îmi ocup mintea cu altceva în afară de ziua operației ? 🤔 Parcă mă sperie din ce în ce mai mult gândul ăsta și nu prea știu cum m-aș putea încuraja! Am 37 săptămâni și 2 zile și ti...
  • Gânduri 🤔

    În ultima perioadă doar pe la ora 1-2 am reușit să mă culc. Sunt în săptămâna 37 și ba mi-e prea cald și transpir, ba mi-e un pic mai bine dar vreau să mă mai uit și eu un pic la film, ba mă doare bur...
  • Perioada după naștere

    Timpul meu liber pentru a mi putea scrie jurnalul a început să se diminueze și bebelușa și domnișoara mare au început să necesite din ce in ce mai multă atenție. Totuși din când &ic...
  • Alarma falsa

    Azi noapte am avut niste contractii insotite de durere in partea dreapta. La inceput m-a durut cateva minute bune, indiferent de contractii. Apoi ma mai lasa, dar cand se intarea burta ma durea din n...