Incarcat in Prima vizita la medic - ##bebe ##ginecolog ##urmariresarcina ##obstetrica
329 vizualizariAtunci când am aflat că sunt însărcinată am știut că trebuie să găsesc un ginecolog care să monitorizeze evoluția sarcinii. Pentru mine acest subiect a reprezentat o sursă de anxietate deoarece îmi doream să aleg un medic bun, potrivit pentru mine și trebuia să o fac repede ca să pot începe devreme administrarea suplimentelor prenatale (mi-era teamă să întârzii administrarea acidului folic). Tipic vremurilor în care trăim, am dat startul prin a căuta răspunsuri pe internet...rezultatul: o mie și-ncă una recomandări. Am întrebat în stânga și-n dreapta, prietene și cunoștințe, dar mă simțeam confuză și presată de luarea unei decizii așa importante. M-am gândit că cea mai bună variantă ar fi un medic de sex feminin pentru că în viziunea mea o femeie ar fi dat dovadă de o mai mare empatie într-un așa context. În final, la recomandarea medicului de familie am programat o consultație la o doamnă doctor. Deși m-am bucurat enorm pentru confirmarea sarcinii, am plecat de la cabinet cu un gol în stomac, o senzație de nesiguranță și tot felul de întrebări plutind prin minte. Nu spun că ar fi ceva în neregulă cu această doamnă doctor, dar personalitatea sa mă făcea să mă simt cumva inconfortabil, debitul verbal mă zăpăcea de cap și mai important, nu simțeam că îmi emană acea încredere din punct de vedere medical.
Sfătuită de mamă și soacră, am hotărât să acord o șansă și ginecologului la care merg ele. Am descoperit o persoană calmă, introvertită, cu mult bun simț, competentă și cu o atitudine profesionistă. M-au mulțumit toate acestea și astfel l-am ales pe acest doctor să-mi urmărească sarcina, lucru care se întâmplă și la momentul actual.
Prin aceste cuvinte aș dori să încurajez viitoarele mămici să nu accepte să fie intimidate sau umilite, să trăiască în nesiguranță sau cu incertitudini.
Până la urmă este vorba de tine și bebelușul tău, voi doi sunteți cei mai importanți, iar sarcina este o perioadă delicată în care nu ai nevoie de griji în plus, inutile. Fă o alegere în cunoștință de cauză: caută un medic profesionist, un om bun, cu care să rezonezi, care să te facă să simți siguranță. Te rog să nu îți ignori intuiția și ceea ce simți și nu te teme să ceri o a doua părere dacă ai îndoieli în vreo privință.
Sarcină ușoară!
Comentarii