Prima nastere in starea de urgenta

Vreau sa impartasesc si eu experienta nasterii, cu scopul de a le incuraja pe viitoarele mamici. Am avut o sarcina usoara, fara restrictii, am acumulat aproape 9kg si nu am avut nici o stare de rau, decat uneori pe masina (am rau de miscare). Am fost inconjurata de un roi de mame negativiste care nu stiau sa spuna decat „lasa ca te vad eu la nastere „, „nu stii cate poti pati”, fraze pe care nu le-am bagat niciodata in seama. 28 aprilie 2020, ora 2 noaptea, o zi peste termen. O lovitura puternica in partea stanga m-a facut sa ma trezesc din somn. Bebelusa dadea semne ca vrea sa apara. Am plecat la spital unde o doamna de la UPU, vizibil deranjata ca am ajuns (era aglomerat fiind si restrictiile) mi-a spus „Nu nasti acum, nu avem locuri, vrei sa nasti pe scaun? Vedem ce spune garda.” Surpriza, atunci intra si medicul de garda, care a decis sa ma interneze. Ca prin minune, se facuse loc. Au urmat procedurile de internare, analizele, cateva ecografii (aveam dilatatie 2), iar la ora 6 cand s-a schimbat tura, a venit si medicul care mi-a supravegheat sarcina. Era aglomerat la nasteri, venisera mai multi medici. Din cand in cand, mai trecea cate o asistenta sa ne verifice, insa nu era inca momentul meu. La pranz, doamna doctor m-a consultat, iar dilatatia trecuse putin peste 6. Timpul parca zbura, urmaream ceasul de pe perete. Am mers in sala de travaliu, am stat la monitorizat contractiile, care deveneau mai dureroase. Ma uitam la o fata de langa mine care parea sa faca yoga :)… imi spune „relaxeaza-te, respira si uita-te pe geam”. Ce-i drept, relaxarea atenueaza durerea. Dar eram si emotionata, pentru ca sala de nasteri era aproape si se auzeau scancetele bebelusilor. Dupa un episod de varsat, la 16:05 am urmat eu, iar la 16:10 a sosit fetita mea. Un ropot de aplauze si un „bravo” a rasunat in sala de nasteri, parca luasem premiul Nobel. Ce-i drept, era cea mai frumos premiu al vietii. Tinerea de mana a moasei era ca mangaierea mamei, iar vorbele doamnei doctor erau cele mai incurajatoare din lume. Contrar multor pareri negative, pe care le auzeam, durerea nasterii nu a fost atat de mare, doar ora dinainte lasa o presiune pe bazin. Voi fi mereu recunoscatoare cadrelor medicale pentru implicare, sprijin si zambete, „balerino, te asteptam la urmatorul, daca ar coopera toate ca tine, s-ar naste ca pe banda” mi-a spus la final doamna doctor. (ma urcam in viteza pe masa, de aici apelativul) A fost o experienta unica, iar un puternic impact l-a avut doamna asistenta care mi-a adus printesa in salon. Un chip bland, cu o privire senina, de un albastru infinit, care mi-a zambit si ne-a facut primele fotografii. Imi place sa-i numesc ingeri, pentru ca poarta alb si ne acopera sub aripile lor. „Pomul dupa roade se cunoaste, iar omul dupa fapte!