-
Poate ca multe femei ma judeca atunci cand le spun ca vreau sa nasc la o clinica privata, prin cezariana. Dar nu toata lumea intelege anxietatea mea in legatura cu subiectul nasterii.
Inca din adolescenta, mama mi-a povestit cum m-a adus pe lume si de ce sunt eu singura la parinti. Sarmana, daca ar sti ca ea este motivul tuturor temerilor mele in legatura cu nasterea...Nu i-am spus niciodata.
Acum 31 de ani, veneam eu pe lume intr-un mic orasel de provincie. Doar ca nu am vrut sa vin asa de usor. Se pare ca nu voiam sa vad cum e afara, desi travaliul dura de ore intregi. Cate ore? Mama nu stie. Nu-si aminteste nici macar la ce ora m-am nascut, daca era zi sau noapte, stie doar ziua. In schimb isi aminteste agonia. Mostenesc de la mama neputinta de a reactiona la durere. Cand ma doare ceva foarte tare, nu pot vorbi, nu pot tipa, nu pot face nimic. Pur si simplu amutesc si nu pot semnala nimic. Prin asta trecea mama in timpul travaliului si doctorul si asistentele se mirau de cat de cuminte sta o femeie pe cale sa nasca. Dupa x ore de chin interior, mamei i-au plesnit venele in ochi de durere. Acolo unde ar trebui sa fie albi, ochii mamei erau rosii. Abia atunci, doctorii au realizat ca ceva nu este in regula si i-au facut injectii, iar mai departe mama nu mai stie ce a fost. Am iesit pana la urma, cu capul tuguiat, dar bine. Mama a decis ca nu mai vrea sa mai treaca prin asta niciodata si astfel, sunt singura la parinti.
Povestea ei m-a marcat, m-a facut sa nu imi doresc copii si nu credeam ca voi ajunge sa concep unul pana la urma. Dinainte de a-l concepe, am decis ca voi face cezariana. Ideea asta ma linisteste cat de cat. Ce simplu era daca venea barza...
Comentarii