Incarcat in Saptamana 38 - ##fericire ##bebe ##cardiotocografie
574 vizualizariIeri am avut programare la ecografie. Totul bine ecografic, bebe are 3,200 kg, in limite normale pentru saptamana 38 de sarcina, dar totusi dl doctor spune ca bebe este mai mic si mi-a recomandat o cardiotocografie. Habar nu aveam de aceasta analiza si doar mie imi place sa stiu tot si sa fac toate investigatiile posibile (nu, nu, nu sunt vreo ipohondra si sper sa nu devin una la batranete). Nu am avut prea mult timp sa ma interesez la pretenul meu google despre ce investigatie este vorba ca a si aparut dna asistenta si m-a luat in cabinet.
Hopa topa m-a intins pe pat, pe spate, mi-a pus 2 senzori pe burta, fixandu-i cu ajutorul unei benzi elastice: unul un pic mai sus de zona unde i-am spus ca are bebe capsorul (conform ecografiei de mai devreme) si unul in capul pieptului. Fiecare senzor era conectat la un aparat, iar bataile inimii copilului se vad si se aud pe monitorul aparatului. In mana, dna asistenta mi-a pus un buton, conectat si el printr-un cablu la aparat, mi-a indicat sa apas pe buton de cate ori il simt pe bebe miscandu-se si ea a plecat. Ah, inainte sa plece mi-a mai spus ca o sa dureze totul undeva la 30 minute... La final, pot spune ca a durat mult mai putin. Nu am cronometrat eu, dar sigur nu am stat asa mai mult de 20 minute.
Dupa ce asistenta a plecat ma tot gandeam ce se intampla daca bebe nu va misca in acest interval. Eu credeam ca bebe trebuie sa miste continuu in tot acest interval si am inceput sa ma joc cu degetele pe burtica, in jurul ombilicului, doar doar il fac pe bebe sa miste. Nimic. Mi-am luat geanta pentru ca mai aveam jumatate de baton de ciocolata (caci nu merg la eco fara ciocolata in geanta) si l-am hat-hat repejor, doar doar incepe bebe sa se agite in burtica si se misca. Si intr-adevar, bebe s-a miscat dupa prima gura de ciocolata, apoi iar s-a ascuns frumusel in coltul lui. Incepeam sa ma impacientez ca nu va iesi bine testul... mai aveam putin si scoteam telefonul si ii puneam muzica; dar mi-am zis ca cel mai bine este sa stau relaxata si isi va face si bebe treaba. Si am inchis ochii, am mangaiat burtica si mi-am spus o rugaciune. Si bebe a inceput sa se zbenguie. Yuhuu.
M-am intors la medic sa interpreteze testul, a spus ca totul este in limite normale si am plecat spre casa. Evident ca tot drumul am stat la povesti cu pretenul google. Ce am aflat:
Cardiotocografia este testul fetal non-stres care presupune monitorizarea miscarilor fetale, frecventei cardiace fetale si modificarea ritmului cardiac in timpul miscarilor fetale. Ritmul cardiac de baza este intre 110 si 160 batai/minut, iar rezultatul este considerat unul normal atunci cand inima copilului bate cu cel putin 15 batai/minut peste ritmul obisnuit de baza, pentru cel putin 15 secunde si e cel putin 2 ori intr-un interval de 20 minute.
Dar toate ca toate, chiar daca stiam dinainte aceste informatii de la pretenul mai sus mentionat, nu aveam cum sa interpretez eu un astfel de test, asa cum fac de cate ori am un rezultat.
Ma bucur ca bebe este bine, ca ritmul cardiac este bun si ca nu este stresat acolo in burtica (desi ar fi putut sa fie, la cat de stresata e mamica lui). Sa ne vedem sanatosi bebe. Curand! Te iubeste mami! :*
Comentarii