ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Bucuria a fost extraordinar de mare cand am vazut 2 liniute pe test. Dar parca nu ne venea sa credem, parca nu ne puteam bucura asa cum ar fi fost normal. Incercam de mai bine de 2 ani sa concepem un copil, pe cale naturala. Apoi am apelat la specialisti in reproducere umana asistata. Diagnosticul a fost infertilitate de cauza necunoscuta, iar varsta (+35) nu era in avantajul nostru, nu trebuia sa mai asteptam.
Ne aflam la cea de-a treia inseminare artificiala (IUI), si prima facuta cu un medic la care am mers pentru intaia oara, printr-o recomandare, iar in cursul monitorizarii lucrurile nu au aratat prea bine. Nu aveam sperante mari. Insa am incercat si bine am facut. Domnul doctor a spus chiar "hai sa fac un experiment pe tine". I love Dr. House, si cred ca atunci am avut un moment care m-a facut sa ma detensionez si sa cred: o sa reusim! Cu credinta in Dumnezeu si cu stiinta medicului, cu experimente, cu implicare, cu incredere si rabdare, o sa reusim.
Eram pregatiti, fizic si mental, sa ne indreptam catre fertilizare in vitro, dar nu a mai fost cazul. Si ne rugam in fiecare zi sa fie bine pana la final. Si dupa. Sa ne ajute Dumnezeu!
Am ajuns la prima ecografie pentru confirmarea sarcinii si s-a vazut doar saculetul. Emotiile erau mari. Aveam doar 5 saptamani, stiam ca era devreme sa se vada "soricelul". Am urmarit evolutia Beta HCG si ne rugam de fiecare data sa fie bine, sa se dubleze asa cum trebuie. Si asa a fost. Apoi am ajuns la urmatoarea ecografie... si am auzit bataile inimii "soricelului". Doar ca bucuria a fost intrerupta brusc de o veste: placenta este desprinsa, trebuie sa stai la pat, sa speram ca hematomul se absoarbe si placenta se va prinde la loc si uite tratamentul. Primele 2 zile am plans, apoi am realizat ca asa doar ii fac rau "soricelului" si m-am calmat si m-am rugat. Au fost saptamani grele... dar momentan suntem bine. Sa ne ajute Dumnezeu!
Comentarii