Bloguri

Jurnal de sarcina

Ultimele cumpărături

  • Au mai rămas in jur de 6 săptămâni. Atât de puțin și totuși, parcă atât de mult! Cum marea întâlnire se apropie, ca orice mămică în devenire, nerăbdătoare, am pregătit "cuibul" ... desigur, tati și surioara ne ajută. Am inceput să incheiem lista lungă a cumpărăturilor, pentru că , invățând din experiența anilor trecuți, nu vrem să fim surprinși nepregătiți, sau din contră, să cumpărăm lucruri inutile. Deși nu suntem superstițioși, ne -a fost puțin greu să cumpărăm cele necesare, pt. că primordială este sănătate puiului și abia apoi lucrurile materiale, care nu sunt de negăsit. Hăinuțe, papucei, păturici, jucărioare și prosopele, își aștepta, curate și aranjate, micul proprietar, sănătos și voinic. Chiar și Moșul s-a gândit să îi aducă un cadou, la dorința surioarei. Așteptăm trecerea timpului, pentru a ne intregi familia. Fericire este undeva, dupa colț, aș putea spune. Să nu te grăbești, noi te așeptăm sănătos, bebe mult poftit! <3

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Surpriză!

    Azi a fost o zi minunată! Am fost la medic , bebe este bine și ne-a zis că in decurs de o săptămână, va veni pe lume. Suntem emotionați și fericiți, să dea Dumnezeu să vină sănătos! Venind acasă, am...
  • Varicela, bat-o vina!

    S-a întâmplat... A doua zi de Crăciun, au apărut primele erupții cauzate de virusul varicelei la fetiță. De la panică, tristețe, furie, multe " de ce-uri" , ne-am acomodat cu ideea și am mers la secți...
  • Scrisoare pentru Moș Crăciun

    Decembrie, luna magică , luna cadourilor, a faptelor bune, a sărbătorilor și a.... varicelei. Ca în fiecare an, inainte de vacanța de iarnă, în grădinițe, copiii împart cu dărnicie, virusuri și bacter...
  • Ultimele cumpărături

    Au mai rămas in jur de 6 săptămâni. Atât de puțin și totuși, parcă atât de mult! Cum marea întâlnire se apropie, ca orice mămică în devenire, nerăbdătoare, am pregătit "cuibul" ... desigur, tati și su...
  • Trimestrul 3

    Uf, ca ușor, ușor, ne apropiem de momentul unic... Am intrat în trimestrul 3. Dar, desigur, cum niciodata bucuriile nu trebuie să fie limpezi, grijile si-au făcut apariția din nou... Săptămâna trecuta...

Din aceeasi categorie...

  • ganduri

    ieri am fost la control. suntem in saptamana 34 de sarcina si mi s-a spus ca totul decurge bine, normal. tu, bebelina mea, ai mai crescut, esti activa, mi s-a spus ca te-ai intors cu capul in jos...to...
  • Sistem de purtare

    Am participat de curand la un webinar legat de purtarea bebelusilor, tinut de un specialist. Nu ma asteptam sa fie atatea beneficii. Pe langa faptul ca ofera mamei posibilitatea sa mai faca si alte ac...
  • Cumparaturi pentru bebe

    Primul lucru comandat a fost astazi, fix in saptamana 25, nu am mai avut rabdare :) Am luat Nume produs: Chicco - Biberon Natural Feeling PureGlass 150ml tetina silicon flux normal 0luni 0 ...
  • Siguranta si protectie

    Am achizitionat caruciorul pentru bebe. Am ales un model 3in 1 de la Stokke modelul V6 dar am luat doar partea sport. Fiind toamna nu am vazut necesar achizitionarea unui landou. Scoica am ales sa fie...
  • Cumparaturi pentru bebe

    Am inceput cu cumparaturile pentru bebe, in special haine❤️ Bineinteles cum acum e perioada reducerilor am cumparat mai multe haine de vara care se vor potrivi abia la anul insa am cumparat si hainite...
  • Cumparaturi pentru bebe

    Am inceput cu cumparaturile pentru bebe, in special haine❤️ Bineinteles cum acum e perioada reducerilor am cumparat mai multe haine de vara care se vor potrivi abia la anul insa am cumparat si hainite...
  • Lucruri cumparate pentru bebe

    Printre primele lucruri cumparate bineînțeles că au fost body-urile. Mare mi-a fost mirarea când am văzut cât de mici sunt. Apoi m-am axat pe tot felul de "dispozitive" să le zicem care îți fac viața ...
  • Primele cumpărături

    Bună mamici. Din saptamana 25 am început sa facem primele cumpărături. Am ales un pătuț co-sleeping. L am comandat și va ajunge saptamana următoare probabil. Am comandat și apărători, o lenjerie. Am m...
  • Baby nest

    In ziua de azi sunt atatea lucrusoare pentru bebelusi incat nici nu mai stii ce si cum sa alegi. Ati auzit de baby nest? E un cuib/cosulet pentru bebe in care se poate pune bebe pentru a nu-l aseza ...
  • Cumparaturi pentru bebitu

    E minunat când faci cumpărături pentru bebitu. Un sentiment de nedescris.. De acum nu ma mai uit in magazine pentru mine... Oriunde caut, caut pentru bebe. Am comandat deja câteva body uri, ma mai aju...