-
A venit bebe!
Inițial eram programata la naștere pe data de 3 noiembrie, însă doamna doctor a hotărât, pe ultima sută de metri, să mă bage in operație pe 1. Și atât de inspirata a fost!
Din cauza unor complicații urate, daca mai așteptam și câteva ore, și eu și bebelușul acum nu am mai fi fost în viața. E crunt sa afli acest lucru, și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut noroc și că suntem bine amândoi. Băiețelul meu curajos e cu perfuzii de doua zile, se adaptează mai greu vieții extrauterine, dar se reface și în curând il voi tine în brațe.
Eu mă lupt cu durerile de cap, de burta, urmările complicațiilor, dar pe zi ce trece e mai bine. Chiar daca voi sta in spital până la 10 zile, dublu față de o cezariana normala, știu că este spre binele meu și accept orice va fi. Va fi greu, pentru că trebuie să aștept rezultatul unei biopsii, vor urma analize anuale pentru a depista din timp orice problema oncologica, dar speram sa nu se ajungă atât de departe.
Important este că bebelușul este bine, seamănă perfect cu sora lui mai mare. Au același nas micuț, tenul închis ca a lui tati, și se pare că, și de această dată, eu nu am fost prezenta la conceperea lui, pentru că nu are nimic de la mine :)
Sunt mămică fericită de doi copii frumoși și sănătoși, ce mai contează cu cine seamănă?
A fost greu până acum, sunt conștientă că va fi și mai greu, dar sunt convinsă că viața cu doi copii va fi minunată! Abia aștept să ajung acasă cu bebe, sa întregim familia și să ne bucurăm de toate împreună.
Pentru mămicile care urmează să nască, tot ce pot sa le urez e să aibă curaj și încredere că totul va fi bine! E minunat sa dai naștere unui copil, dar mai ales sa îl crești și să îl educi, sa fie un om bun și corect. ❤️
Comentarii