Bloguri

Jurnal de sarcina

Primele miscari

  • Primele miscari in burtica... Cat am așteptat acest moment! Întotdeauna mi s-a părut foarte straniu, dar în același timp, fascinant, cum se simt mișcările pe care le face un bebeluș in burtica mamei lui. Bineînțeles, primele dați ai impresia că te gâdilă ceva pe sub piele, e o senzație foarte ciudată, din punctul meu de vedere. Aveam tendința să mă scarpin, apoi îmi dădeam seama că bebelușul meu creste și astfel îl simt tot mai apropiat și conectat cu mine. La fiecare sarcina mișcările au început în jurul săptămânii nr. 14, relativ devreme, și m-am bucurat că mă așteaptă o perioada lunga in care să îmi pun mana pe burtica și să îmi simt puiul. Uneori lovește prea tare, alteori doar atinge ușor, dar ador fiecare moment și abia aștept să îl întâlnesc!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelușului

    Am primit geanta bebelușului! Am avut ceva emoții în privința ei, deoarece campania s-a terminat fix înainte să nasc, cu vreo 2-3 săptămâni. Inițial, mi s-a transmis că nu mai sunt pe stoc genti, și...
  • Iubire infinita

    Câtă iubire poate exista într-un copil? Am avut o nastere dificila, cu probleme mari care necesita investigații pe termen lung. Am ajuns acasă după 8 zile de la naștere, și am reajuns la spital după...
  • A venit bebe

    A venit bebe! Inițial eram programata la naștere pe data de 3 noiembrie, însă doamna doctor a hotărât, pe ultima sută de metri, să mă bage in operație pe 1. Și atât de inspirata a fost! Din cauza ...
  • Camera copilului

    Ultimele cumpărături pentru bebe! Deoarece mai am foarte puțin până la marea întâlnire cu bebelușul meu, am constatat că am intrat în marea febră a cumpărăturilor. In principiu, totul este pregătit,...
  • 37 de săptămâni

    E final de sarcina ... Mai am o săptămână până sunt programata la operația de cezariană, și recunosc că e foarte greu să aștept. Bagajul este pregătit aproape în totalitate, mă așteaptă cumințel la uș...

Din aceeasi categorie...

  • Am simtit miscarile bebelusului

    Fiind la al doilea bebe, a doua sarcina, bunica materna era tare curioasa de saptamana in care voi simti primele miscari a lui bebe. Ea mentiona de fiecare data ca acum le voi simti mult mai repede si...
  • Primele miscari ale bebelusului

    In primul trimestru toata lumea imi spunea ca imi trec simptomele in al doilea trimestru. In al doilea trimestru nu mi-au trecut simptomele ci s-au mai adaugat altele noi. In al doilea trimestru am ma...
  • Primele mișcări ! 🥰

    Primele mișcări în burtică mi-am spus destul de clar ca le.am simțit la 9 săptămâni ! Și pentru mine era “WOW, cum e posibil? Pentru ca la prima sarcina le.am simțit undeva pe la 16 săptămâni.” Dar du...
  • primele miscari

    Este sfarsitul saptamanii 16, pe langa toate starile care ma incearca am simtit un moment asteptat, primele miscari, primii fluturasi. Se simt destul de incet si doar cand stau intinsa, in special sea...
  • Primele miscari in burtica

    Prima data cand bebe s-a mișcat m-am speriat 🙈, s-a întâmplat pe la 19 săptămâni. Nu am stiut ce se intampla fiind prima sarcina pentru mine, am citit, am mai ascultat mamici si de atunci am inceput s...
  • A mișcat !

    Burtica nu prea aveam la 16 săptămâni însă s-a întâmplat cel mai frumos lucru ! Momentul in care ai mișcat pentru prima dată 🥰🥰🥰 s-a simțit foarte ciudat 🧐 nu știam dacă sunt lovituri sau niște simple...
  • Primele miscari in burtica

    Primele mișcări ale micutei minuni, fiind la a doua sarcină, le-am simțit ușor din săptămâna a 16-a. Mă îndrept spre săptămâna 18 și micuța mea cred că este dansatoare, gimnasta, ce...
  • Prima lovitura

    Colega mea de munca care era si ea insarcinata a simțit primele mișcări de la 13-14 săptămâni. Mă tot gândeam când voi ajunge si eu sa îmi simt copilașul. In săptămânile 16-18 am tot simțit in burtica...
  • primele miscari ale bebelusilor

    M-am gandit atat de mult la acest moment si ii multumim lui Dumnezeu ca a fost totul bine pana acum si bebelusii nostri sunt sanatosi cresc mari (abia asteptam urmatorul consult sa ii vedem din nou). ...
  • Primele miscari

    Pe data 14 martie, la 18 saptamâni si 5 zile, intr-o zi speciala, fix de ziua de nastere a lui tati, bebe a hotărât sã se comunice cu noi. Pana acum tot eram intrebata daca am simt...