-
Eu mi-am dorit foarte mult acest copil.Eram pregătită psihic pentru orice presupunea o eventuala sarcina și aș fi făcut orice sa o obțin.
Dintotdeauna mi-am dorit sa nasc natural,mereu am considerat că aceasta ar fi cea mai buna varianta pentru mine.
Minunea s-a întâmplat,sarcina a apărut și odată cu ea a mai dispărut din curajul meu.Inca îmi doresc sa nasc natural,dar trebuie sa recunosc că îmi este teamă.Am intrat în trimestrul III,iar acum mă gândesc din ce in ce mai des la asta.In maxim 3 luni o să nasc,iar 3 luni mi se par atât de puține!
Când mă gândesc că mi se poate rupe apa oricând,pe nepregătite,că va trebui sa merg la spital și să dau naștere,parca nu mai sunt așa curajoasa!
Cred că este și teama de spital și de tot ceea ce presupune acesta,probabil ne gândim daca noi și bebelușii vom avea parte de condiții decente,daca personalul va avea un comportament adecvat și tot așa.
Eu deja am inceput sa îmi fac o listă cu ce ar trebui sa îmi cumpăr pentru bagajul de maternitate și cred că ar fi momentul sa incep sa mai achiziționez cate ceva.
Pătuțul bebelușului este montat,dar mai aștept până voi spala și calca lenjeria și hăinuțele lui.
Sunt foarte emoționată și abia aștept să îmi cunosc minunea,chiar daca va veni pe cale naturala sau cezariana!
Comentarii