Bloguri

Jurnal de sarcina

Sarcina perfecta

  • Micuta mea, trebuie sa stii ca inca din burtica ai fost perfecta! Am pornit in aceasta aventura de 9 luni, speriata de toate inconvenientele sarcinii, de greturi, varsaturi, carcei, varice, risc de avort, risc de nastere prematura si cate si mai cate prin care imi povestise sora mea ca a trecut in cele doua sarcini ale ei. Ma gandeam ca cel mai probabil va trebui ori sa renunt la locul de munca ori sa imi iau un concediu medicat lung cat toata perioada sarcinii. Din fericire, nu am avut absolut nici o problema tipica sarcinii, din contra, m-am simtit perfect in tot acest timp. Bine, e adevarat ca fiind in saptamana 28, mai sunt cam 12 in care se pot intampla lucruri neprevazute, dar medicul meu spune ca la cum merge sarcina, s-ar mira foarte tare daca as avea vreo problema. Ma bucur mult ca am ales-o pe aceasta doamna doctor, e tanara, foarte amabila si prietenoasa. De cate ori merg imi arata la ecograf corpusorul tau frumos, imi explica ce s-a mai dezvoltat fata de data trecuta, imi raspunde la orice intrebare, e foarte rabdatoare si pozitiva. Ma molipsesc si eu de la ea, si chiar nu as fii crezut ca o sa spun asta vreodata, dar, da, imi face placere sa merg la ginecolog :))))


Comentarii

1 comentariu
  • Aurora14
    Aurora14 Doamne ajuta sa ai vesti numai bune pana la capat!!! Suntem cam in aceeasi perioada a sarcinii, si noi am implinit astazi 28 de saptamani si nu ne-a fost rau deloc si a fost totul destul de bine. Sa speram sa continuam asa pana la sfarsit. Multa sanatate!!!
    3 decembrie 2013

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit gentutza! :)

    Am primit gentutza bebelusului! Multumim frumos DespreCopii si sponsorilor! Ne-ati facut o bucurie de anul nou! :)
  • Despre numele tau

    Buna dimineata, inimioara! De bine ce ma laudam ca asta e sarcina ideala, fara nici un fel de discomfort, m-a lovit insomnia. Deja de doua nopti dorm tare aiurea, sper sa fie doar o perioada foarte sc...
  • Zi plina

    Inimioara, am tot incercat ieri sa intru sa iti scriu cateva randuri, dar am avut cred, cea mai plina zi din anul asta. Cand am ajuns acasa de la munca, m-a pus nevoia sa dau jos un poster mare si lat...
  • Ploua cu bebelusi?

    Inimioara, am o veste buna pentru tine: o sa ai o multime de prieteni! Nu imi vine sa cred cate prietene si cunostinte asteapta un bebe acum! Incepusem sa le numar, dar am pierdut sirul de curand cand...
  • Ziua proasta

    Daca 'ziua buna se cunoaste de dimineata' atunci aia proasta se cunoaste cu o seara inainte. Aseara, am fost impreuna cu tatal tau la niste prieteni la masa. Si am tot dezbatut tot felul de subiecte, ...

Din aceeasi categorie...

  • Ultimul control din trimestrul 2

    Ultimul control din trimestrul 2 a decurs bine, bebelușul nostru crește,este foarte activ și asta mă bucură enorm!Nu prea dorește să stea la poze,dar nu mă miră,seamănă cu tatăl lui😁 Poziția lui era c...
  • Trimestrul 3 si simptome noi

    Am intrat in trimestrul trei cu emotii fiindca e ultima parte a sarcinii. Desigur ca si acest trimestru a venit cu noutati. Am avut prima mea noapte de reflux gastric. A fost un cosmar, nu mi-a trecu...
  • Saptamana 28

    Trimestrul 3 ne gaseste la fel de jucause, dar mai mari.
  • Primele haine ale lui bebe.

    Am fost din nou la control și totul este bine. Cu fierul și calciul stau mai rău în perioada asta dar iau suplimente și sigur voi fi ok! Ne facem deja planuri de amenajare a spațiului unde vom pune du...
  • Zile de odihnă

    Maine 29 de săptămâni,inca nu imi vine sa cred ce repede au trecut aceste săptămâni. Imi amintesc la începutul sarcinii ca cele 9 luni mi se păreau o veșnicie. Dar iata ce repede trece timpul. Oboseal...
  • Test de glucoza

    Astazi 23 mai, la 28 de saptamani, am mers la laboratorul Synevo sa fac testul de toleranta la glucoza,  Prima data, doamna asistenta ma intepat in deget si mi-a luat cateva picaturi de sange; p...
  • Saptamana 28

    Uite-ne ajunsi si in saptamana 28. Ma simt recunoscatoare si fericita ca am ajuns pana aici si imi doresc ca totul sa decurga bine pana la final. Burtica a crescut semnificativ in ultimele 2 saptam...
  • Toleranta glucoza

    Am ajuns in saptamana 28 si nu am ajuns la testul de toleranta... m-am simtit tare rau cand am foat programata si nu am riscat.. apoi sotul nu a putut sa isi ia liber, asa ca am mutat-o pe vineri, res...
  • Loviturile lui bebe

    De astăzi încep a număr loviturile bebelinei din ora în ora, sper să nu credeți ca sunt disperată sau nu știu ce, este doar ceva ce simt să fac ❤️normal ca nu stau non stop să număr și să scriu undeva...
  • Timpul ….

    De la zi la zi mă simt copleșită de emoții. Până acum am reușit să mă stăpânesc, să fiu ok, să nu îmi fac griji de nimic, dar ceva ciudat se întâmplă cu mintea mea. Astăzi spre exemplu mă îngrijorai...