Bloguri

Jurnal de sarcina

O noua teama

  • Nu aveam nimic planificat pentru noaptea de revelion, am fost doar la parinti, aveam fix 6 saptamani de sarcina iar dupa ora 12, observ o scurgere inchisa la culoare. Stiam deja de la celelalte sarcini ca ceva nu e in regula, deja ma resemnasem, credeam ca asa s a incheiat si sarcina asta. La prima ora a diminetii am plecat la spital, la camera de garda, unde mi s a redat speranta ca totul va fi bine, tratamentul pe care il urmam era deja maximul din ce se poate lua, iar pana dupa saptamana 12,subtem cumva la voia sortii. Ori avanseaza sarcina, ori, alt tratament nu exista. Inca nu se auzea cordul, in schimb se vedea ceva palpaind la ecograf iar sacul gestational era deja mai mare decat la controlul de cate a zile. Plina de bucurie, sperante, un nou val de temeri si emotii am plecat de la spital si asteptam cu nerabdare urmatorul control care urma pe la 8 saptamani. Atunci, din nou totul a fost bine, se auzeau si bataile inimii, totul in parametri, embrionul avea un gram ??. Cumva pentru noi, sa trecem de 8 saptamani a fost un fel de prag psihic pe care il aveam de trecut, credeam ca de acum nu voi mai sta cu teama la orice pas.. N a fost asa. Teama si emotii am avut in fiecare zi din aceasta sarcina. Pentru linistea mea mi am cumparat un Doppler fetal sa pot cauta si auzi eu bataile inimii oricand, acasa. Doar ca pana la ecografia de 12 saptamani nu am reusit sa il gasesc. Dar si de atunci... Zilnic ii luam pulsul dimineata si seara

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Efort scazut

    Mi se parea ca zilele trec din ce in ce mai greu. La munca oboseam pe zi ce trecea mai mult. Cand eram la munca, as fi dormit non stop. Lucram in ture de 12 ore si cand nu eram la munca, efectiv asta ...
  • Morfologia 2

    Usor usor si cu pasi mici si siguri am ajuns la jumatatea sarcinii. Tot cam pe atunci aveam si programare pentru cea de a 2a morfologie, la care, de la prea mult entuziasm am si intarziat o ora dar as...
  • Primele miscari

    Saptamanile treceau fara sa mi dau seama de mare lucru. Greturi nu am avut si nicio alta stare de rau. Practic aveam zile cand puteam uita lejer ca sunt insarcinata. Pulsul bebelui il monitorizam zi...
  • Prima morfologie

    A venit ziua cea mare. Programarea la prima morfologie. Facusem cu cateva zile inainte dublu testul, dar nu intelegeam mai nimic din valorile de la analize, asa ca asteptam sa vedem ce se va intampla ...
  • Anuntul

    De teama celor 3 sarcini pierdute, inainte de programarea de la morfologia de trimestrul 1,am decis sa mai merg la un control sa ma asigur ca e totul bine. Mai mult era o problema psihica pt mine si n...

Din aceeasi categorie...

  • Dureri obisnuite

    De duminica am inceput sa simt ca ma dor toate. Am fost la plimbare pe la mall si ma durea burta destul de tare, o simteam foarte tare, iar vezica simteam ca imi pusca de durere. Cred ca statea cu cap...
  • Săptămâna 28

    Săptămâna aceasta am 28 săptămâni și am fost la control. Totul a fost în regulă, doar bebe e cu o săptămână mai mare decât greutatea medie normală pentru săptămână 28. Posibil va avea peste 3,75 kg l...
  • Luna 7

    Astazi ti-am ascultat inimioara din nou, te-am revazut, mai liniștită in urma unor controale si analize suplimentare, pentru a elimina anumite riscuri. Mai este foarte puțin, timpul trece destul de re...
  • Miscarile lui bebe in burtica

    Daca cu primul copil am simtit miscarile foarte tarziu si foarte fine, uite ca bebe 2 mi-a pus capac inca din săptămâna 18. L-am simtit in adevaratul sens al cuvantului. Lovituri, efectiv. Stau acum...
  • Raceala in sarcina

    Greu cu racelile in sarcina! Pe toate prospectele de la toate suplimentele sau spray-urile de nas sau de gat scrie ca nu sunt recomandate pt gravide! Cam de o luna de zile imi curge nasul si acum mai ...
  • Intalnire cu minunea

    Am ajuns acasa, totul este bine si frumos. Tati si fratiorul ne-au asteptat cu camera plina de baloane si cu multe surprize frumoase. Toata familia este bucuroasa de marea intalnire.
  • A mai ramas putin

    La ecografie observam cum bebelina seamana foarte mult cu fratiorul ei si ce trasaturi frumoase are. Avem 37 de saptamani, la 38 suntem programate pentru intalnirea cu bebelina. Emoții mari!
  • Inca puțin

    Avem 30 de saptamani, a mai ramas putin pana o vom cunoaște pe bebelina si ea este narabdatoare sa ne vada se simte din activitatea ei in burtica.
  • Cu cine va semăna!?

    Mi-am dori mult sa mosteneasca trasaturile fizice ale tatalui si temperamentul. Oricum va fi, va fi cea mai frumoasă! 😍
  • In așteptarea bebelinei

    Burtica a crescut destul de mult in ultima perioada, bebelina este energica. Isi arata cate un piciorus, o manuta;mami,tati si fratiorul vorbesc tot rimpul cu ea si o mangaie.