Bloguri

Jurnal de sarcina

Aflarea sexului copilului

  • Cred ca acesta a fost cel mai așteptat moment din clipa in care am aflat despre prezenta sarcinii, cu toate acestea, bebe era tare năzdrăvan pana la 5 luni și nu a vrut nicicum sa ne dezvăluiască sexul lui. La fiecare control lunar, tot speram ca bebe sa fie trezit in momentul ecografului sau sa fie cu fata spre el sa putem identifica. Asta pana când deja mi-am pierdut speranța și am spus ca nu o sa mai vreau sa aflu, decât când se naște. Surpriza a fost la morfologia de trimestru II, când domnul ginecolog a început sa spună: “aici e inimioara, aici sunt urechile, aici e puta” :)) iar eu suprindă “e băiat?!” “Da, nu Știați?” 😂 și așa am aflat eu abia după mijlocul sarcinii sex copilului, după ce toată lumea spunea sigur ca va fi fetita după bineînțeles mituri băbești (forma burtii, pofte, etc).

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Gânduri înainte de naștere

    Mai este atât de puțin timp până la naștere, iar pe mine mă apucă din ce în ce mai des gânduri și stări de frică legate de acest subiect. “Oare o să doară? Oare o să nasc rapid? Oare o să pot naște na...
  • Provocări în sarcina

    Aici eram noi, fericiți și proaspăt căsătoriți, prosperi de noul an și cu dorință mare de a deveni părinți în anul curent. După aproximativ 2 luni, aveam să aflăm vestea. Și fiind la prima sarcină, er...
  • Cumpărături pentru bebe

    Facem oare compromisuri pentru bebelușii noștri? Eu aș spune ca da. Cea mai de preț calitate dobândită de la mama mea este cumpătarea. Nu o am în toate privințele, dar cred ca în privința cumpărătur...
  • Probleme în sarcina

    Fiind de felul meu o fire foarte panicata, cred ca poate chiar singura mi-am indus probleme in sarcina. Nu grave, dar totusi le puteam evita. Primele probleme avute au fost o infecție urinară fără sim...
  • Care e cel mai bun în a fi însărcinată?

    Aș spune ca cel mai bun lucru în a fi însărcinată este ca poți manca orice, fără să te judece nimeni sau să îți pese de kilogramele acumulate :)) bine, nici să nu exagerăm, căci prea multe kilograme î...

Din aceeasi categorie...

  • Baby gender reveal

    Baby gender reveal Într- o duminică de 20 august am avut parte de cel mai emoționant baby gender reveal. Încă nu știam sexul ambilor copii, numai moașele aveau plicul și știau. Noi, părinții, urma ...
  • Sexul bebelusului

    Buna ziua! Am revenit cu cel de al 2 lea mesaj al meu pe acest blog si astazi doresc sa impart cu voi bucuria de a avea inca un baietel in familie! Da! Oficial sunt mamica de baieti! Am deja un baiete...
  • Sexul gresit al bebelusului

    La 16 saptamani am mers la control din nou, cu gandul sa vom sti daca este fetita sau baietel! Domnul Doctor s a uitat atent, cat a putut de bine, deoarece si de data asta bebe era super activ si nu s...
  • Morfologia trimestrului 2

    Acum știam că vom avea un băiețel. Îmi doream atât de mult să aflăm și sexul celui de- al doilea bebeluș... După ce bebe a stat invers la morfologia trimestrului întâi am mai fost la patru eco Dopple...
  • Morfologia trimestrului unu

    Astăzi am fost la morfologia primului trimestru. La controlul trecut domnul doctor ne- a sugerat să ne programăm la finul său pentru morfologia primului trimestru de sarcină. Un doctor cunoscut în A...
  • Vestea surpriză

    Ce repede trece timpul...nu e chiar ușor sa fii și studentă, dar și gravidă, fiindcă o mare parte din timp îl petrec învățând plus alte lucruri precum curățenie, gătit,  lucruri...
  • Nume fete

    Dacă ma întrebați pe mine, asta e cea mai grea parte. La prima sarcina am avut un “feeling” de când am făcut testul de sarcina ca o sa fie băiat, aveam numele pregătit “Ianis”. Și eu și sotul am f...
  • Aflarea sexului

    Cu prima sarcina, de când am făcut testul am stiut, am avut un feeling ca o sa fie băiat. Acum? Mi-am făcut “teste băbești” care culmea, indicau ca ar fi fetița. Simteam foarte diferit sarcina fata ...
  • Băiat sau fetiță

    Până la a 4 a ecografie, cea de la 20 de săptămâni nu am reusit să aflăm ce va urma să avem. Acasă avem un băiețel si o fetita, deci nu neapărat că ne-am fi dorit ceva anume, dar era vorba de curiozit...
  • Aflarea sexului

    Duminica 23.10.2023 am făcut gender reveal. Soțul meu se astepta la inca un băiețel dar impreuna cu nașii I am făcut o surpriza pe masura. Am împachetat un body si niște botosei roz intr-o cutiu...