Bloguri

Jurnal de sarcina

La mulți ani!

  • La mulți ani, minunea mult așteptată! La mulți ani, copilul meu! Te iubesc din toată inima mea și abia aștept să te țin la pieptul meu! Nu am crezut în viața mea că fericirea poate ajunge la acest nivel, ce am simțit înainte nici nu se compară cu ceea ce simt acum, zi de zi. Nu am avut niciodată o iubire și o fericire mai mare în suflet. Iubirea este mic copil pe lângă ce simt pentru tine, nu se poate compara cu nimic pe lumea asta și zi de zi crește tot mai mult, tot mai găsește loc de umplut. Infinitul este pentru totdeauna, dar totdeauna este puțin în comparație cu dragostea mea nemărginită și necondiționată pe care ți-o port. Nici nu mă pot gândi la tine fără să mi se umple ochii de lacrimi de fericire și fiecare moment mi se pare special acum! Dacă până acum nu am apreciat cât ar trebui tot ceea ce am, acum apreciez totul fiindcă nu îmi mai doresc nimic! Te iubesc și Îi mulțumesc în primul rând Lui Dumnezeu că a adus o minune în viața mea!


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit Geanta Bebelușului

    Tocmai ce a ridicat soțul Gentuța Bebelușului. Sunt foarte încântată de tot ce conține, sunt sigură că îmi vor fi foarte utile. Pe multe dintre ele deja le-am adăugat bagajului de ma...
  • Trimestrul 3

    Oficial am intrat în trimestrul 3!  Mă bucur că am ajuns atât de departe și mă rog să fie bine până la capăt. Am ales să optez pentru nașterea la o maternitate privată, am emoți...
  • Bebe sughite

    În seara asta te-am simțit pentru prima dată sughițând :)). Nu mi-a venit să cred, nu am mai simțit asta până acum, dar mi-am dat seama imediat că era vorba despre sughiț și că te en...
  • Ecografie bebe

    La 20:30 am fost la doctor la consult. Nu s-a întâmplat nimic, doar așa târziu am mai putut găsi loc la dna dr. Am fost să ne uităm peste rezultatele testului de toleranță la glucoză...
  • Testul de toleranta la glucoza

    Mâine la prima oră voi merge să fac testul de toleranță la glucoză. Îmi este foarte teamă să nu mi se facă rău, fiindcă mie de obicei la analize mi se face rău ( am o traumă din copilărie)...

Din aceeasi categorie...

  • Inca o zi la consult

    Buna, fetelor! Astazi am fost la medic pentru un consult de rutina si cu gandul sa aflu sigur ce sex are copilasul. Daca va aduceti aminte v-am spus ca domnul doctor mi-a zis ca 70% e baiat dar nu ve...
  • Analize trimestrul 2

    Am fost la laborator pentru testul de toleranta la glucoza si cele specifice de sarcina, anticorpi cmv trebuie refacute deoarece nu am anticorpi. La solutia cu glucoza am fost dezamagita, ma asteptam ...
  • Săptămâna 24 de sarcină

    Săptămâna 24 de sarcină a fost mai grea ca săptămâna 23 de sarcină, asta știu sigur. 😅 Arsuri pe piept, dureri de spate, dureri de picioare, oboseală și un todler de 2 ani jumătate care vrea toată iub...
  • Kilograme in sarcina

    Chiar daca e un copil foarte dorit si trec cu bine peste toate etapele mai putin placute de dragul bebelinei, tot nu pot sa mint ca nu ma deranjeaza kilogramele acumulate deja. Daca pana acum 2-3 sapt...
  • Morfologie 2

    Am fost și la morfologia de trimestrul doi. Foarte fericită am fost după ce domnul doctor a zis că bebe este bine, se dezvoltă bine, are totul bine format. Vai, ce nu-mi place să aștept. Am așteptat ș...
  • Morfologia fetală de trimestrul II

    După aproape o lună de așteptare de la programare, iată ca a venit și ziua morfologiei. Mi-a fost recomandat de medicul meu ginecolog domul doctor care să îmi facă morfologia fetală, așa ca în momentu...
  • Bebeluș activ

    Bebelușul meu este foarte activ și în fiecare zi ii simt tot mai intens mișcările. De obicei, seara când mă pun în pat să dorm, atunci începe să dea din mâini și din picioare 🩵.
  • Control de rutina 24 de săptămâni

    Bună tuturor, cum spuneam în postarea anterioara am fost intr-o mica plimbare și aveam emoții legate de control, deoarece prin saptamana 16 am avut niște probleme. Dar totul este bine și a revenit la ...
  • Oficial 6 luni

    Oficial am 6 luni de sarcina și de 2 zile am început sa ma simt mai bine.Am obs ca probleme mele erau lipsa somnului(nu ma odihnească suficient cu David acasă) și prea multa mancare(mai nou ciugulesc)...
  • simptome si dureri

    Am trecut usor usor de jumatatea sarcinii. In cateva zile voi avea si morfologia de trimestrul 2 pe care abia o asteptam. Intre timp durerile de spate si abdominale cresc, mai ales dimineata, noaptea ...