-
In martie, la primul control din sarcina trecuta pe care am pierdut-o, am fost la maternitatea Brasov (orasul in care locuiesc) pentru confirmarea sarcinii. Inainte sa imi faca control, o asistenta foarte draguta m-a intrebat daca doresc sa ma inscriu in programul POCU. Nu stiam despre ce este vorba, insa mi-a explicat ca este un program de screening gratuit pentru gravide pe tot parcursul sarcinii (ecografii, analizele de sange si urina, inclusiv cele TORCH, morfo-fetale), urmand sa nasc apoi la maternitatea Brasov. Sigur ca am spus DA! Am aflat mai multe detalii ulterior, atasez mai jos un link catre programul maternitatii. La un search mai aprofundat pe net, am aflat ca e un program initiat cu bani europeni la nivel de tara. Nu stiu cum este situatia in alte judete, insa e bine sa intrebati/cautati dragi mamici despre acest program la maternitatea la care mergeti. Avand in vedere ca in trecut am avut 2 sarcini urmarite si nasteri la privat, la Medlife, pentru ca acolo era o dna doctor extraordinara care nu mai lucra la maternitatea Brasov (dna Gadiuta Ioana, o recomand cu mare drag), doar costul ecografiilor, analizelor etc. ma ajunsese undeva la 3000 de lei in sarcini, pe langa cele 4500 lei pe care le-am platit pt nasterea vaginala (preturi din 2017-2020, acum clar sunt mai mari). Spre deosebire de alte orase cu acelasi Medlife (Bucuresti, Cluj), am inteles ca la Brasov costurile au fost per total foarte mici, si mai ales ca la noi nu se face diferenta de pret intre cezariana si nastere vaginala, costau la fel (diferenta la cezariana exista doar in cazul in care stateai mai mult de 3 nopti la cazare, se adauga la plata cazarea pe restul de nopti daca era cazul). Personal, nu regret ca am cheltuit acesti bani pt linistea mea psihica si confortul meu personal. Dupa 2 nasteri, insa, nu imi mai este teama si acum stiu ca pot naste cu oricine, dar mai ales cu ajutorul Bunului Dumnezeu. Asta, si, nu mai am atatia bani de dat de data aceasta 😄. Revenind, am aflat asadar de programul POCU al maternitatii Brasov. Sarcina trecuta am pierdut-o, insa, la 5 luni aveam sa revin in acelasi loc pt actualul meu puiut, care Slava Domnului este bine. M-am inscris asadar in acest program. Din program, din cele 2100 de gravide ce se pot inscrie din centrul tarii (Sibiu, Covasna etc) 57% este dedicat femeilor din mediile vulnerabile si dezavantajate. Eu nu ma aflu in aceasta categorie (daca ma aflam, primeam o decontare a transportului la programari/ecografii), insa probabil si pt ca la momentul actual sunt casnica si am in ingrijire cei 2 copilasi, m-am putut inscrie fara probleme in program. Ii felicit din toata inima pe cei de la Maternitatea Brasov pentru aceasta initiativa de mare ajutor si necesara multor mamici. Aici am atasat si linkul cu mai multe detalii: https://maternitatea.ro/servicii-medicale-de-screening-prenatal/
Comentarii