Bloguri

Cum am aflat de sarcina

  • Imi doream aceasta sarcina, asa ca in vara anului trecut ne-am decis sa facem bebe. Într-adevăr cu putin stres ca stiam scopul :)) dar ne-am detașat si am lasat lucrurile la voia întâmplării. Nu a durat mult, iar dupa 7 luni a sosit momentul. Era 29 Ianuarie, cand ar fi trebuit sa fie prima zi de CM. Era intr-o dimineata de sambata, pe noptiera din stanga patului aveam o vaza cu flori, crizanteme si crini. De cum am deschis ochii am simtit mirosul Crizantemelor ( mirosul a ramas memorat pentru aceasta amintire inca vie ❤️), încercând sa imi dezamortesc corpul in timp ce simteam mirosul florilor am avut un semntiment ca bebe exista in burtica mea. Nu am stat mult in pat si m-am dus fix la baie unde stiam ca am un test 😈 a fost primul meu test pozitiv din viata, cel mai frumos moment deșii imi tremura tot corpul de emotii ☺️ Sa fiu convinsa a trebuit sa ii zic sotului ca merg pana la mall ca ma nevoie de un dres pentru evenimentul la care urma in cateva ore sa mergem. Zis si facut. Am ajuns la mall, mi-am mai luat 4 teste 😁 toate pozitive🤰 apoi i-am dat si lui vestea cea mare si i-am aratat un test👶😀 la inceput a crezut ca este un test de Corona virus 😅 apoi le-am scos si pe celelalte 4️⃣😄 Emoțiile ne-au copleșit si azi ne bucuram de luna a 5 a de sarcina, si abia il asteptam pe bebe💙👶🤰

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Saptamna 38

    Ce poate fi mai frumos decat atunci cand stii ca bebe mai are 2 saptamani pana la nastere si primeste deja cadouri 👶 Am primit gentuta bebelușului si este superba, utila si binevenita pentru lucrușoa...
  • Ultimele 30 zile sarcina

    Saptamana 36 Am ajuns in saptamana 36 cu pasi grăbiți ne avântam in ultimele 30 zile de sarcina. Micuții mei obrăjori văzuti la ecografie ma emoționează mereu incat ma gandesc "hai ca au trecut 8...
  • Saptamana 34

    Săptămâna 34 Micuțul meu chip de om pe nume Noah, creste, si cu pasi repezi se apropie întâlnirea noastra magica si mult așteptata. Din burtica pare ca nici el nu mai are rabdare la cum se împinge s...
  • Bebe-Bosumflat 💙

    Pentru ca am ajuns in saptamana 31, am trecut si de a-3-a morfologie cu bine, dar bebe nu a parut încântat ca a trebuit sa il deranjam de la somnicul dulce din burtica. Așadar micul meu omuleț mi-a ...
  • Bebe

    Bebe este foarte activ in saptamana 28 😎 Deșii este vreme in care eu nu imi mai gasesc confortul in pat, somn 0, abia imi schimb poziția dupa o parte pe cealalta… clipele de “lovituri” sunt cu adevar...

Din aceeasi categorie...

  • Sarcină

    Bună seara tuturor! Vreau sa va spun ca am avut o zi extrem de proastă, am plâns toată ziua și m-am simțit rău din cauza unei vesti proaste despre o ruda de-a mea! Sper sa nu pățească bebele meu ceva...
  • Sarcina 23 săptămâni

    Bună seara viitoarelor mamici! Va scriu la această ora târzie deoarece am un program foarte încărcat în ultimele luni, cu munca cu treburile casnice etc. Burtica creste de la o zi la alta, fătul e bin...
  • Príma plimbare

    Am profitat de vremea frumoasa si sambata am fost la prima noastra plimbare😊 Sora cea mare e mandra ca o poate ea plimba cu caruciorul pe surioara. Nu numai ea ci si eu ma bucuram de o plimbare, de...
  • Sarcina 23 săptămâni

    Bună seara! Fiindca azi a fost duminică am mers putin la biserica sa ii mulțumesc lui Dumnezeu pentru minunea ce o am in burtica! Spre dupa amiaza eu cu sotul am fost invitati la un gratar pe care l-a...
  • Sarcină

    Bună seara viitoarelor mamici! Sunt însărcinată in 22 de săptămâni si vreau sa împărtășesc cu voi aceasta bucurie imensa! Toata familia are grija de mine și toti se bucura cu mine! Va fi primul copil ...
  • 2 saptamani

    Buna seara. A trecut 2 saptamani si 2 zile decand suntem 4 in familie😊 Bebe deocamdata e cuminte, mananca si doarme. Ne chinuim inca un pic cu alaptare, cred ca nu trebuie sa intru in amanunte ca f...
  • Geanta bebelușului

    Bună 😀 multe s-au întâmplat de când am primit geanta bebelușului. Am născut, mai devreme cu 3 săptămâni, dar slava Domnului ca a fost bine. Toate produsele din geanta, și inclusiv geanta ma ajuta en...
  • Bebe

    Buna! O sa incep sa va povestesc momentele mele din sarcina. Este a doua sarcina a mea. Mai am o fetita mititica si Dumnezeu mi-a indeplinit o dorinta sa mai raman inca o data insarcinata. Ne doream s...
  • Ecografii și analize

    Bună tuturor!😊 Pentru săptămâna viitoare aș avea programare la ecografia de 34 săptămâni. Am atât de multe emoții pentru că ultima dată bebelușul nu era întors 🥺 dar medicul m-a liniștit cumva și mi-...
  • Fetita

    Buna ziua. Azi am fost la medicul de familie pt concediu.Dmna doctor mi a zis ca poate nu o sa rezist pana in septembrie si bebelina v a iesi pe la sfarsitul lunii😏