Bloguri

Jurnal de sarcina

Nu am mai simțit-o mișcând pe bebelina mea🥺

  • La sfârșitul celor 30 de săptămâni am tras o sperietură zdravănă deoarece nu am mai simțit-o mișcând pe bebelușa mea, o zi de dimineața până seara nu a mișcat deloc și a doua zi de dimineața am băut puțină cafea, am stat în poziția în care ea mișca cel mai energic dar nimic nu se mișca.😔Atunci am sunat-o pe doamna doctor și i-am spus iar ea mi-a spus să mă prezint de urgență la cabinet. Am mers acolo mi-a făcut ecografie iar bebelina mea era ok singurul lucru ce mă îngrijorase era că s-a întors cu fundul în jos,poziție pelvină iar eu îmi doream să nasc natural și asta mă încurca mai ales că avea și cordonul după gât dar după aceea mi-a explicat doamna doctor că are șanse să se mai întoarcă, încă mai are loc.Nu aveam foarte mult lichid amniotic și mi s- a recomandat să beau mai multă apă. Sincer nu ne explicam nici eu nici doamna doctor de ce nu mișcase o zi întreagă pentru că după ce am ajuns acolo imediat a început să miște🤕 În fine,am trecut și peste asta,am aflat că este bine avea deja 1658 de grame și 43 cm inimioara îi bătea normal, prin cordon se alimenta normal, totul era ok.🙂M-am gândit că poate din cauza mea nu a mai fost așa activă deoarece în ziua aceea nu prea m-am odihnit, am fost puțin epuizata și stresată și poate ea a simțit lucrul acesta.Acum știu că trebuie să mă odihnesc mai mult și asta vă sfătuiesc și pe voi viitoare mămici .🤗 Eu sunt foarte atentă de atunci cu odihna și sper să duc la bun sfârșit sarcina și să am o naștere ușoară. Asta vă doresc și vouă😘🤗 De abea aștept să îmi văd prințesa!!!😍😍😍❤❤💕

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • Ecografie

    Astazi am fost la un nou control, la 30 de saptamani. Doctorita mea nu ma cheama foarte des la consult, mi-a zis ca nu este nevoie. Mi-a mai spus ca acei medici care cheama tot la 2 saptamani la contr...
  • Diabet gestational

    A patra sarcina, concomitent cu vârsta, vine la pachet cu noi provocări. De data aceasta s-a cuibărit in mine un diabet gestational cu care mă mai "împrietenisem" și la sarcina precedenta. Acum însă ...
  • Sarcină

    La început simțeam mișcările doar seara, când stăteam liniștită pe canapea. De prin săptămână 24 am început să simt și în timpul zilei. Ce ușurare că bebe e bine. Între timp am avut o perioadă când si...
  • Burtica la 30 de săptămâni

    Doamna doctor care îmi monitorizează sarcina mi-a dat o săptămână de medical, urmând ca de săptămâna viitoare să intru oficial in prenatal, pentru ca, condițiile de la muncă nu mai îmi permit să merg,...
  • Săptămâna 30

    Săptămâna 30 a fost foarte grea pentru mine. Burtica a început să crească tot mai mult și dorm tot mai greu. Nu îmi găsesc nicicum o poziție confortabilă. Ma simt destul de epuizată și lipsită de pute...
  • Morfologie trimestrul 3

    Am fost la morfologia de trimestrul 3 si medicul nu mi-a spus ca este ceva in neregula. Nu prea am fost multumita de la inceput de medicul la care mergeam la morfologii dar nu aveam de ales. Mi s-a pa...
  • 8 săptămâni până la naștere

    Mai am 8 săptămâni și nasc, o să nasc prin cezariană. Mâine fac 30 de săptămâni și mă duc la control. Mereu am senzația ca nu mai trece când știu că mai am o zi și mă duc, de abia aștept să o văd, să ...
  • 30saptamani

    Wow, ce burtica mare! Era abia inceputul cresterii ei… urma sa devina un adevsrat pepenas! In acest moment deja aveam 70% din lucruri achizitionate pentru bebe si ne simteam pregatiti de sosirea bebel...
  • Săpt 30

    Săptămâna 30 de sarcină, timpul zboară foarte repede și aproape că nu îmi dau seama când a trecut. Burtica nu crește, mă așteptam la asta de la experiența cu prima sarcina dusa la ca...
  • Sunt mai bine în sfarsit

    Am fost saptamana trecuta la eco și mi-am revăzut puiul care e bine,creste voios are deja 1.4kg deci sunt fericita.🥰 Sunt mai bine..psihic cel puțin,durerile de spate încă persista,dar ma descurc .A n...