Imi place sa traiesc in secolul 21. Cred ca daca as fi trait in urma cu o suta de ani, m-ar fi inchis si pe mine in mansarda vreun scriitor rebel, de frica sa nu-mi auda vocea.
Mi-a placut si in secolul 20, cand eram la varsta lui “tot ce zboara…” si cand inca nu stiam ca urmatorul va fi, de fapt, tot ce mi-am dorit.
Ma trezesc cu gandul asta in cate o dimineata cand o privesc pe Ilinca dormind. Stiu ca inca nu are habar prea mult de lumea ce o inconjoara, dar simt de fiecare data ca lumea ei sunt eu si asta ma obliga sa i-o fac mai frumoasa. Si da, cred cu tarie in faptul ca reusesc. Nu pentru ca m-as tine de toate superstitiile si invataturile secolelor anterioare, nu pentru ca as citi in carti, si mai ales nu pentru ca as fi un parinte perfect, ci pentru ca din clipa in care i-am simtit obrazul cald atingandu-l pe al meu, in acorduri de Britney Spears si voci calde pe fundal, am stiut ca e a mea, ca trebuie sa fiu a ei. Si oricat de mult ar suna a cliseu, am inceput, odata cu ea, o alta viata.
Poate e faptul ca ne-am dorit-o atat de mult timp, sau poate faptul ca a venit exact atunci cand aproape nu mai speram, dar Ilinca a devenit brusc fiinta fara de care nu-mi pot incepe ziua, care desi ma extenueaza cu energia ei, imi da totodata forta sa o iau de la capat, in fiecare zi, timp de un secol daca mi s-ar cere.
Din sutele de sfaturi, indicatii si metode de parenting, am ales sa nu ma ghidez dupa nici una. Nu pentru ca n-as fi incercat, ci mai degraba pentru ca simt ca si eu si Ilinca suntem departe de a fi „in rand cu lumea“, si refuzam sa ne supunem unor legi nescrise ce parca vor, cu tot dinadinsul, sa ne duca iar cu o suta de ani inapoi.
Cred ca inteligenta nu trece prin stomac, si am convingerea ca educatia e totul. Ilinca poarta haine rosii, dar nu funii agatate de maini, spunem “pardon” sau “ma scuzati” si nu “bravo” cand facem zgomote neplacute, si incercam sa exploram lumea din jur fara a o cuceri. Stim sa ne bucuram cu imbratisari, sa radem porumbeilor ce trebuie lasati sa manace, la fel de bine cum stim ca exista un timp pentru toate.
Stiu ca de-a lungul drumului s-ar putea sa gresesc, dar stiu totodata ca Ilinca e singura care imi va putea spune asta, peste cel putin un sfert de secol. Nu voi incerca sa ma justific atunci pentru ea, ci ii voi spune doar ce am simtit cand am luat-o in brate si am privit-o in ochi: a fi parinte e de departe un merit, un drept castigat la fel cum te lupti pentru fericire…
Comentarii