Bloguri

Jurnal de sarcina

Apreciați clipa prezentului

  • Bună puiule de om! Mâine avem întâlnire la consultul ecografic, abia așteptam să te vedem! Parca mereu ne dorim sa treacă timpul mai repede pentru a ajunge ziua de mâine, sau ziua nașterii, sau ziua când vom dormi nopți liniștite. 😁 Adevărul este ca nu știm sa ne mai bucuram de clipa prezentului, sa ne bucuram de sarcina în pofida greutăților care o presupun, sa ne bucuram de fiecare picioruș sau mânuță mai puternica în burtica mamei, de clipele când insomnia nu ne da pace însă bebe e alături de noi, sa ne bucuram ca partenerii ne sunt mai aproape ca de obicei și ajung sa facă lucruri la care poate nu visam(de ex al meu soț nu gătea) 😅. Sa savuram acum orice pofta am avea, sa ne bucuram de formele voluptoase pe care unele le deprind în acest moment. Sau sa ne bucuram acum de clipele petrecute alături de familia care bâzâie ca un roi de albinuțe harnice gata gata sa te ajute în orice moment ca nah, tu ești gravida și nu ai voie aia sau cealaltă 😍. Tocmai de asta, încerc sa ma bucur cât mai mult de ultimele săptămâni de sarcină pentru ca sunt momente unice, cu o semnificație aparte atât pentru mintea cât și corpul meu, pentru relația noastră de familie, pentru relația dintre mine și copii mei. Ce a fost, doar ne vom aminti, ce va fi, va fi când ii va veni momentul, haide sa trăim clipa, sa ne bucuram de ea. Asa ca dragul meu copil, îți mulțumesc pentru ca, în fiecare secunda de când sunt însărcinată mi-ai fost alături, la bine și la greu, iar noi părinții suntem îndrăgostiți de tine! Te iubim puiul nostru! 😍

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • A ieșit minunea!!!

    Asa cum a rămas stabilit pe data de 11 septembrie ne-am prezentat la ora 7 dimineața pentru cezariană. Ce vreau sa va spun e ca a fost o aventura noua și înfricoșătoare pentru mine, operația în sine n...
  • Gentuta bebelușului

    Bună mămici, azi mi-a ajuns Gentuta bebelușului. Vreau să vă spun că cel mai entuziasmat de conținut a fost frățiorul cel Mare a lui bebe, era asa de curios la ce folosește fiecare produs, de ce se da...
  • Încă așteptăm

    Azi am pășit în săptămâna 38, am refăcut analizele iar trombocitele sunt peste 100.000 încă, deci oarecum suntem pe linia de plutire. Am stabilit tot azi și data cezarienei, va fi pe 11 septembrie, as...
  • Sindromul cuibului

    Bună puiul nostru, până acum câteva zile aveam impresia ca am cam bifat tot ce era important sau necesar venirii tale pe lume. Am pus la punct multe și eram liniștită psihic ca totul decurge frumos și...
  • Totul spre bine

    Bună puiule, azi am fost internata de zi pentru a face analize, trombocitele au scăzut la 95000 însă domnul doctor hematolog a zis ca probleme se intrezaresc abia la sub 70.000 și cum mai avem puțin ...

Din aceeasi categorie...

  • Fericirea noastra

    Poate nu am timp sa scriu zilnic , timpul nu îmi permite 💙bucurie mare la noi n casa de cand a venit a treia minune in viata noastra! Dar nu prea mai am timp de nimic cel mic cere atenție maxima Andr...
  • Baiță

    Baia bebelușei mele este un moment special plin de iubire și grijă. Când o pun în cadă, micuța mea râde și se joacă cu bucurie, iar picăturile de apă îi fac pielea catifelată ș...
  • Marea întâlnire

    Marea întâlnire a avut loc..miercuri 20 noiembrie 😍te am pupat 💋 ti am auzit primul glas 🥰ești minunea noastră a 4 zi am fost acasă și ne bucurăm toți de dulceata ta de pui mic😍😇esti atât de perfect!!...
  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...