-
Cred ca unul din cele mai placute momente din timpul sarcinii este cel al cumpărăturilor pentru bebe. Orice viitoare mămica petrece o gramada de timp studiind tot ce se poate în materie de pătuț, cărucior, hăinuțe, jucării și alte minuni. Având în vedere ca stau toată ziua în pat, am tot timpul din lume sa studiez oferte, sa fac liste și listute și sa decid ce trebuie cumpărat. Fiind al doilea bebe o parte din lucruri le avem deja, însă tot mai sunt necesare destule. Așadar, am cumpărat hainute doar de vara - rochițe, pantaloni scurți, body-uri cu mânecă scurta, tricouri, șosetele. Prima fetita s-a născut iarna asa ca nu avem haine potrivite pentru vara. Pentru îngrijire bebe avem nevoie de: gel de dus (am rămas fan Bioderma), crema pentru eritem fesier, ulei de corp, reductor din burete pentru cada, un suport pentru cada, scutece (maxim 100 de bucăți nr 1, apoi trecem la 2), aleze de schimbat, servetele umede (Huggies pure am ales și la primul copil), ser fiziologic, comprese sterile, betisoare de urechi pt bebe, trusa îngrijire (forfecuta, para năsuc, piaptan cu dinți rotunjiti), niște scutece din finet sau muselina, spirt și baneocin pudra pentru bontul ombilical, biberoane. Mama are și ea câteva nevoi: cămăși de noapte de alăptat, comprese Multi-mam și crema cu lanolina pentru ragade, pompa electrica pentru muls (foarte utila mai ales dacă lactatia pornește mai greu și foarte important de verificat dimensiunea cupei sa fie cea potrivita), protecții de silicon pentru mamelon (nu neapărat necesare dar pot fi utile), absorbante pentru lauze, betadina (pentru epiziotimie sau pentru operație în caz ca se ajunge la cezariana), sutiene de alăptare, ceaiuri lactație. Alte cumpărături utile: paturici, carusel muzical, lenjerii cu apărători pentru pătuț, lampa de veghe, sterilizator biberoane (dar am decis sa cumpăr doar in cazul în care se întâmplă ceva și nu pot alăpta), lapte praf (de verificat ce a primit în maternitate ca să nu se schimbe brusc acasă - și asta doar în cazul în care nu voi avea suficient lapte la externare). Sigur ca lista poate continua, însă cam asta ar fi cel mai important de avut în primele zile cu bebe.
Comentarii