Bloguri

Jurnal de sarcina

Partea 9

  • Miercuri 30 Septembrie Ziua mult dorita a sosit. Mi s-a zis sa nu mananc foarte mult la micul dejun, desi stomacul meu nu spunea asta, m-am conformat și au urmat pregătirile. Am încercat nașterea naturală, însă in lipsa dilatări și a contracțiilor, după 7 ore s-a hotărât operația de cezariana. Era o zi cu soare din ce văzusem pe geam de dimineața dar eu tremuram din toate încheieturile. In timpul operației am tremurat încontinuu, am și vomitat, dar personalul medical a fost profesionist, s-a ocupat de mine și mi-au fost alături. Neștiind la ce sa ma aștept, am crezut ca doamna doctor va tăia și in acel moment voi auzi și plânsetul micuțului. Dar nu a fost așa. A durat pana sa ajungă la el, iar prima lui reacție a fost de a face pipi in timp ce îl scotea afara și plângea 🤣. Asistentele au filmat întregul proces de curățare, măsurare și chiar prima Nostra atingere. A fost un moment unic, încărcat cu multe emoții și de care îmi aduc aminte cu lacrimi in ochi de fiecare data când îl revăd sau îl povestesc.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Am primit geanta bebelusului. După ce am postat mesajele si am solicitat geanta, am completat formularul, iar ieri am intrat in posesia coletului. In pachet sunt lucuri foarte utile la inceput de drum...
  • Partea 7

    Alegerea numelui. Misiune imposibila numărul 2 mai degraba as putea spune. Din partea soțului sunt foooooarte mulți băieți, ceea ce ne-a dat bătăi de cap. La primul băiat am cerut și păreri, dar tot c...
  • Partea 6

    Mutarea. Având in vedere noile schimbari am hotărât ca e cazul ca cel mic sa doarmă singur. Camera era un depozit pana in prezent așa ca am inceput curățenia. Am zugrăvit camera, am cumpărat pat, dula...
  • Partea 5

    Weekend neplăcut. După o vizita la prieteni apropiați, a doua zi am inceput sa ma simt rau, dar rau de nu mai puteam. Abia am putut mânca ceva toată ziua și desi nu puteam mânca mult, dădeam afara. Ab...
  • Partea 4

    In săptămâna 26 am fost la control, unde l-am văzut pe bebe meu energic. Mi s-au recomandat analizele de trimestru 2, mi-a luat și tensiunea care a ieșit mare și dr a spus sa o masor in fiecare zi pan...

Din aceeasi categorie...

  • Am nascut o fetita perfecta

    Dragi mamici, Am nascut. Am o fetita minunata si sanatoasa. Totul a fost mai dificil decat ma asteptam. Am ales nasterea prin cezariana din cauza problemelor legate de scolioza lombara. Am mers pe 1 ...
  • Speram sa fie bine🙏

    Bebelina e inca la incubator, speram ca in curand sa poata respira cu usurinta singura si sa fie langa mami
  • Am născut!

    Cel mai minunat moment din viața mea! Ți-am auzit glasul și am izbucnit în plâns pentru că nu am auzit ceva mai frumos decât vocea ta. Doamna asistentă mi te-a dat să te văd și te-am...
  • Bine ai venit pe lume !

    Bine te-am găsit gălușcă mica! Data de 29 septembrie ,ora 13:55 ,o să fie una memorabila. Dumnezeu m-a făcut mama pentru a 4a oară! Sunt fericita maxim. Experiența nașterii a fost una aparte. Deși mic...
  • Analize trimestrul 3

    Hello! Am reusit sa mai fac un set de analize ce trebuiau facute de ceva timp... Am fost vineri si am recoltat analizele si am primit rezultatele astazi. Se pare ca am anemie si lipsa de Mg si ar t...
  • Kilogramele in sarcina

    Buna mamici! Cu pasi repezi se apropie si momentul nasterii avand 32 de saptamani si kg incep sa apara din ce in ce mai multe. La prima sarcina am pornit de la 49kg si am ajuns pana in ziua nasterii...
  • Welcome, baby!

    Bebelina a venit de doua zile, suntem inca in spital. Operatia a durat ceva mai mult decat prima, am avut ruptura de uter. Din fericire, totul a decurs ok. A venit la timp nasterea, pana sa se hotara...
  • Cu gândul la naștere 🫣

    Cu cat trec zilele cu atât mă apropii de marea întâlnire cu bebe 🥰 Și am atâtea emoții 🙈 Dar am un gând care mă neliniștește.. operația de cezariană ! Am fost în spital pentru a mă programa și bebe ...
  • Tati află sexul bebelușului! 🤗

    Acum vă voi povesti cum încercam noi (mami și tati) defapt să aflăm sexul bebelușului .. Am stabilit împreună cu soțul meu(dar eu nu eram sigură ca voi reuși să rezist) ca sexul bebelușului să ne fie...
  • Povestea continuă...

    Continui sa scriu ceea ce nu am terminat aseară și mă simt atât de bine că pot lăsa undeva povestea nașterii mele,povestea întregii aventuri către a doua minune din viața noastră.Peste ani...