Bloguri

Jurnal de sarcina

O să avem un băiețel

  • Sunt la a doua sarcină, și am o fetiță minunată de 5 ani și jumătate. Am așteptat cu nerăbdare triplul test pentru că știam că acolo pot afla sexul bebelușului. Încă de când am aflat de sarcină, am simțit că voi avea un băiat, deși toată familia îmi spunea că mai bine ar fi să fie tot fetiță, ca să fie două surioare și să se joace amândouă. Îi vorbesc doar la gen masculin și deja îmi imaginez cum vor arăta mașinuțele pe raft, lângă păpușele. Ajunsă la eco, medicul îmi spune râzând că e tot fată și că doar fete știu să fac. Zâmbeam, și mă gândeam că până la urmă, și două fete sunt bune

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Ultimele săptămâni

    Mamici, cum va simtiti in ultimele saptamani de sarcina? Noi mai avem patru saptamani pana la cezariana, si sper ca bebe sa aiba rabdare si sa stea in burtica.
  • Săptămâna 34

    Gravidute, cum va simtiti la 34 de saptamani? Bebele meu e cam nazdravan si loveste tare, mai ales ca este poziționat si cu capul foarte jos. Fireste ca au început sa apara si contractiile false si un...
  • Bebe s-a întors

    Am mers la control, având 33 de săptămâni. Am aflat că bebe s-a întors cu capul în jos și este chiar foarte jos poziționat. Îl simt că mă lovește din ce în ce mai tare și uneori mi se întărește burta....
  • Graviduță sau pinguin?

    Mămici, voi cum vă simțiți în ultimul trimestru de sarcină? Pe măsură ce trece timpul, mă simt din ce în ce mai balonată și greoaie, iar oboseala își spune cuvântul. Nici noaptea nu reușesc să mă mai ...
  • Sora mai mare

    După cum vă spuneam, mai am o fetiță de aproape 6 ani, Anastasia. Ea a fost cea care se tot ruga noaptea la Doamne - Doamne să îi aducă barza un frățior. După aproximativ un an de încercări, am aflat ...

Din aceeasi categorie...

  • Bebe la 22 de saptamani!

    Azi, 21 octombrie 2021 mergem sa-l vedem pe bebe si poate ne arata si ce este. Taticul a ramas pe hol din cauza virusului si imi doream atat de mult sa-l vada la ecograf. Bebe este foarte bine, creste...
  • Băiețel sau fetiță?

    Aflarea sexului copilului mi se pare atât de emoționantă. Eram in săptămâna 16 și urma sa am următorul control, unde speram sa aflam și sexul bebelușului. De obicei soțul venea cu mine la toate contro...
  • Boy or girl

    Ne apropiam de ecografia de 16 săptămâni. Medicul ne-a spus ca in aceasta perioada ar trebui sa aflam și sexul bebelușului. Fetița cea mare ne tot bătea la cap ca ar vrea sa ne facă ea o surpriza, no...
  • Bebelina lui tati

    Ne apropiem cu pași repezi de întâlnirea cu bebelina noastră energica. Încă din primul trimestru am simțit ca este o fetita, la stările pe care le-am avut și la intuiția cu care mergeam tot timpul la ...
  • Fetiță sau băiat?

    Am mers la control astăzi cu nerăbdare deoarece știam ca o să aflu sexul bebelușului. Deși, eu eram 90% sigură că o să fie băiețel, la fel și soțul…aveam aceasta convingere din cauza simptomelor pe ca...
  • Surpriza!!! Avem....

    Hello mamici cu burtici, O sa povestesc cum am organizat, impropriu spus ca am organizat eu, o mini petrecere de aflare a sexului bebelusilor. Dna doctor a fost foarte draguta sa imi scrie sexul pe ...
  • Am aflat sexul copilului

    Am fost la al treilea control. Bebelusul are 417g si e mai maricel cu 3 zile. Totul este bine si suntem sanatosi. Surpriza vine cand il intreb pe dl doctor: este tot fetita asa-i? Iar dansul: - Acum p...
  • Sex ul celui de-al doilea bebe

    Bună dragilor! Am ajuns în săptămâna 23,in care am fost la morfologia fetala și avem o certitudine în ceea ce privește sex ul celui de-al doilea bebe, deși părea ca doar eu sunt cea care avea îndoieli...
  • Aflarea sexului

    Odată cu aflarea rezultatului de la testul NIPS, a fost dezvăluit și sexul Bebelușului. Rezultatul l-am trimis medicului care îmi supraveghează sarcina și l-am rugat sa îmi comunice doar dacă exista ...
  • Sexul copilului. Are importanta pentru voi?

    Vestea cand am aflat ca este fetita a fost la 13 saptamani. Mi-a spus medicul fara sa ma intrebe daca vreau sa stiu sau nu, apoi la fiecare ecografie (3-4 sapt) imi reamintea acelasi sex. Nu am vrut s...