Bloguri

Jurnal de sarcina

Ne specializăm

  •  

    Pe lângă literatura scrisă pe care am studiat-o în timpul sarcinii, am ales să ”ne specializăm” și prin câteva cursuri, majoritatea gratuite, după cum veți vedea. Am început cu Școala Părinților, un curs de patru module din cadrul maternității Filantropia, unde sper să îmi aduc minunea pe lume în curând (ah, m-aș considera cea mai norocoasă mămică din lume dacă s-ar hotârî să vină fix la termenul la care o așteptăm!). Aceste cursuri nu au acoperit doar noțiunile despre naștere și puericultură, ci s-au axat mai degrabă pe procedurile interne ale spitalului legate de acest eveniment atât de important din viața unei femei. Nu voi prezenta aici nici un conspect al acestor lecții, deoarece aceste proceduri se pot modifica des, prin urmare recomand participarea la aceste cursuri indiferent de spitalul în care alegeți să nașteți (majoritatea maternităților organizează astfel de cursuri), de preferat cât mai aproape de termen (noi ne-am înscris, spre exemplu, la cursurile care au avut loc cu aproximativ două luni înainte de a ne cunoaște minunea). Dar acesta nu a fost singurul curs de tipul Școlii Părinților la care am participat! Pentru că viitorul tătic a ratat o parte dintre modulele de la Filantropia, am hotărât să mai urmăm un curs, cu un singur modul de această dată, organizat de maternitatea CF2. Per ansamblu, legat de informațiile primite și modul de organizare, am fost mult mai mulțumiți și impresionați de acest al doilea curs.

     

    Tot în formulă de doi, am mai participat la un eveniment de aproximativ două ore legat de ”siguranța bebelușului”. Aici au fost acoperite subiecte legate atât de îngrijire, dar mai ales de somn și de transport (în special cel rutier, cu ajutorul scoicilor și a scaunelor de mașină). Deși cunoașteam deja câte ceva, acolo am aflat de ce sunt atât de importante sistemele rear-face (cu spatele la sensul de mers al vehiculului). Pe scurt, bebelușii și copiii mici au o structură mult diferită a corpului față de un adult (spre exemplu, la naștere capul nou-născutului cântărește aproximativ 20% din masa totală a corpului, pe când în cazul unui adult proporția este de doar 6%). În plus, oasele lor sunt mai fragile și mai mobile, iar cu o frână bruscă (ca să nu vorbim de un accident) riscăm traumatisme ireversibile în cazul unui copil, în cazul deplasării cu fața la sensul de mers.

     

    Ultimul curs la care am participat tot în echipă a fost un curs de prim ajutor, de data aceasta contra-cost (informațiile primite și faptul că ajungi să faci practică pe un manechin sunt însă mult mai importante decât suma investită). Consider că fiecare părinte ar trebui să cunoască măsurile minime pe care ar trebui să le ia în cazul unei crize de diferite tipuri – înec sau sufocare, arsuri, temperatură și tot felul de alte încercări prin care poate trece un bebeluș.

     

    Deși la cele câteva evenimente despre alăptarea la sân la care am fost am participat singură, speciliștii susțin în mod unanim că tații au și ei un rol foarte important în acest proces de hrănire, fie și doar prin susținerea și încurajarea constantă a mamei, căci atât ea, cât și bebelușul, pot întâmpina diferite probleme – identificate din timp, însă, cu răbdare, calm și relaxare, ele pot fi însă depășite foarte ușor. În primul rând, am participat la un curs de alăptare, unde am aflat foarte multe informații de bază despre ce înseamnă o atașare corectă, care sunt problemele care pot apărea și cum pot fi ele depășite. Doamna doctor a început prezentarea prin a ne întreba ce așteptări și ce temeri avem în legătură cu acest proces, dându-ne apoi de înțeles că în ecuația alăptării poate cel mai important aspect îl reprezintă relaxarea mamei și atitudinea celor din jur, care contribuie la rândul lor la starea emoțională a acesteia, care la rândul ei influențează foarte mult lactația.

     

    Mă nimeresc cu acest articol chiar în săptămâna internațională a alăptării, care se sărbătorește, se pare, anual, între 1 și 8 august. Trebuie să știți că în această perioadă au loc nenumărate evenimente dedicate alăptării, și cel puțin în calitate de mame la primul copil, vă sfătuiesc să nu o ratați, să participați la cât mai multe evenimente și să absorbiți cât mai multe informații utile. Spre exemplu, cu ocazia proiecției unui film despre alăptare, am aflat de existența unui grup de susținere a alăptării, care organizează și întâlniri săptămânale, evenimente de socializare foarte nimerite pentru mamele aflate în concediul de creștere al copilului. Este vorba despre ”Clinica de alaptare” (grup si pagina de Facebook). Am mai participat și la un ”atelier” despre alăptare, care a fost organizat sub forma unei conferințe de tip ”Q&A”, în care mămicilor curioase despre acest subiect (și nu numai, fiind reprezentanți din cadrul a patru maternități, întrebările au variat de la naștere până la diversificare) li s-a răspuns avizat, empatic și încurajator.

     

    Săptămâna aceasta, teoretic ultima din sarcina mea, am avut curajul să mă înscriu la un ultim eveniment, despre naștere. Nu am avut curiozitatea de a participa la un curs lamaze, am considerat că informațiile regăsite în cărți îmi sunt suficiente, însă în cazul în care bebelina mea va ține cu mine și voi ajunge și la acest eveniment, voi afla cum să am încredere deplină în corpul meu și probabil ceva tehnici de gestionare a durerii – sau de împacare a sinelui cu acceptarea diferitelor soluții analgezice.

     

    La toate cursurile la care am participat am avut la mine un mic carnețel unde mi-am notat majoritatea informațiilor care mi s-au părut foarte importante. Probabil îl voi păstra în continuare ca pe un fel de ghid de creștere al puiului meu, în care voi nota pe viitor particularitățile lui în fiecare situație mai bună sau mai rea prin care vom trece împreună. Sper că v-am convins pe cât mai multe dintre cele care veți ajunge să citiți acest articol să participați la cât mai multe cursuri, care să acopere nașterea, subiectul alăptării și, cel mai important, al îngrijirii și menținerii în siguranță a bebelușului pe care îl așteptați cu atâta nerăbdare, pentru că el va deveni în curând centrul micului vostru univers și merită tot ce este mai bun!


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Impresii despre Geanta Bebelușului

    La doar o săptămână de la finalizarea celor 10 articole care îmi dădeau dreptul de a solicita geanta bebelușului, iată că am și primit-o. În poză se regăsesc toate produsele pe care aceasta le conține...
  • Te simt. Te astept. Te iubesc

    Draga Emma Casiana,   Astazi s-au implinit 40 de saptamani - care sunt mai degraba 38 - de cand te-ai culcusit in burtica mea, de cand te port cu mine peste tot. De azi, numaratoarea nu mai est...
  • Zestrea handmade

    Draga mea Emma,   Ne vom cunoaște în curând și dincolo de culcușul cald și primitor (și un pic înghesuit) de care ai parte, dincolo de toate bătăile de inimă pe care le-ai asc...
  • Ne specializăm

      Pe lângă literatura scrisă pe care am studiat-o în timpul sarcinii, am ales să ”ne specializăm” și prin câteva cursuri, majoritatea gratuite, după cum veți vedea....
  • Cărți și alte lecturi

    Publicam fotografia de mai sus pe unul dintre grupurile de mămici pe care mi-am făcut veacul sarcina aceasta în urmă cu doar câteva luni. Să zicem că mă aflam cam pe la mijlocul acestei că...

Din aceeasi categorie...