Incarcat in Diverse - #lectura #carti sarcina #mamica informata
1.198 vizualizariPublicam fotografia de mai sus pe unul dintre grupurile de mamici pe care mi-am facut veacul sarcina aceasta în urma cu doar câteva luni. Sa zicem ca ma aflam cam pe la mijlocul acestei calatorii minunate, cu bebe mic în burtica. Între timp, colectia s-a cel putin dublat. Nu împartasesc atitudinea anumitor mamici, care considera ca astfel de lecturi ar fi inutile sau ca le-ar putea panica în mod inutil. Din contra, pentru mine si pentru orice mama aflata la început de drum, informatia înseamna putere. Sa zicem ca esti membra a unor grupuri, sau ca folosesti functia de cautare Google atunci când ai nelamuriri sau o curiozitate legata de o anumita stare pe care o experimentezi în aceasta minunata perioada a sarcinii. Oricât de vaste si multiple ar fi raspunsurile gasite sau primite, consider ca nu se compara cu lectura aprobata, muncita si diseminata într-un cadru oficial, asa cum sunt cartile. Aceste lecturi despre care voi vorbi m-au ajutat sa îmi înteleg mai bine corpul în aceasta perioada, sa îi pun mult mai putine întrebari medicului care mi-a monitorizat sarcina si sa ma simt mai linistita si calma, în general. Pentru ca am stiut în orice moment la ce sa ma astept si de ce provocari as putea avea parte. Mai am doar un hop de sarit, acela al nasterii. Sper doar sa îmi amintesc sa ma comport calm si, mai ales cu încredere, în cei din jur, în mine si în micuta ce va veni pe lume, caci în fond, despre aceste lucruri este nasterea.
Am reusit sa termin din scoarta în scoarta (ok, ok, recunosc ca am trecut un pic mai rapid prin capitolul despre exercitii fizice!) doar doua carti din literatura pentru burtici, prima fiind ”La ce sa te astepti când esti însarcinata” de Heidi Murkoff. Pot afirma cu mâna pe inima ca aceasta ar trebui sa fie o carte de capatâi pentru orice gravida – gasesti în interiorul ei raspunsuri pentru absolut orice fel de întrebare ai avea legata de schimbarile fizice si, uneori, emotionale, prin care poti trece în aceasta perioada. Informatiile sunt avizate si probate, desi în momentele în care ai avea nevoie de un tratament medicamentos, este mai bine sa ceri sfatul doctorului care te monitorizeaza. Ca si structura, sarcina este prezentata, mai întâi, pe fiecare luna în parte, apoi pe subiecte de interes, cum ar fi nasterea, gimnastica sau diverse particularitati (spre exemplu, sarcina gemelara sau multipla).
Urmatoarea lectura finalizata a fost ”Numaratoarea inversa” de Susan Magee – o carte foarte simpatica si usoara cu sfaturi si informatii utile pentru fiecare zi în parte, în mod descrescator. Ar fi bine sa va procurati aceasta carte din timp, pentru ca numaratoarea inversa începe din prima zi a ultimului ciclu menstrual, contrar asteptarilor majoritatii femeilor care îsi doresc sa ramâna însarcinate... Motivul este ca, daca momentul ovulatiei ar putea fi determinat, prin anumite metode (mai degraba stiintifice decât disponibile publicului larg), în mod mai mult sau mai putin precis, momentul exact al fecundarii nu prea poate fi stabilit cu usurinta... Iar medicii au nevoie de un reper palpabil, pentru a putea încadra observatiile si masuratorile efectuate micului bebelus în continua crestere într-un interval normal de referinta. Legat de modul în care se vrea citita aceasta carte, ideal se vrea o pagina pe zi, însa informatiile continute nu se coreleaza întotdeauna cu propria noastra experienta, drept pentru care mie mi s-a parut mai logic sa citesc o saptamâna întreaga în avans, ba uneori chiar si doua, fiindu-mi si mult mai usor asa. Dar fiecare e libera sa adopte stilul care i se potriveste mai mult, nu cred ca exista vreun mod gresit de a parcurge aceasta carte.
Am ajuns la a treia carte pe care o îndragesc nespus, desi înca mai am câteva capitole de terminat. ”Pupici pentru pui mici” de Ana Maria Stanica. Desi am fost un pic reticenta la început din cauza titlului oarecum prea jucaus, am descoperit o carte scrisa cât se poate de serios si empatic. Da, este vorba despre o mamica din Bucuresti care a hotarât, prin prisma experientei ei ca mamica debutanta, sa alcatuiasca un adevarat compendiu adaptat la situatia locala din România. În plus, fata de astfel de informatii, am descoperit cu mare placere capitole pe care nu le regasesti în alte carti despre sarcina si primele luni alaturi de un nou nascut, cum ar fi transportul bebelusului (carucior versus masina versus sisteme de purtat). Mamica nu s-a oprit la propria experienta, ci a analizat-o si pe a altor mame, s-a sfatuit cu doctorita ei ginecolog si a prezentat informatiile în mod obiectiv, dar si empatic. Spre exemplu, contrar de ceea ce ai putea afla din alte carti sau mai ales grupuri si forumuri dedicate, vei afla ca nu esti o mama oribila daca nu îti alaptezi copilul la sân. În schimb, vei descoperi în mod concret diferite motive pentru care ai putea avea dificultati si sfaturi legate despre cum ai putea sa le depasesti, precum si trucuri de optimizare a îngrijirii copilului. Cartea abia a fost publicata, ba chiar va avea lansarea într-un cadrul oficial chiar saptamâna viitoare, deci merita sa fie citita de cât mai multe mamici care urmeaza sa nasca în perioada urmatoare.
Cam acesta ar fi top 3, urmatoarea pe lista, ce se vrea a fi parcursa cu bebe alaturi, fiind ”La ce sa te astepti în primul an de viata”, tot de celebra Heidi Murkoff. Am rasfoit un pic si ghidul despre alaptare al si mai celebrului dr. Jack Newman, care este asteptat în România chiar la finele acestei luni, însa e destul de stufoasa, continând mai degraba multe marturii si exemple concrete ale unor mame care au fost pacientele domnului doctor, decât instructiuni compacte si la obiect. În minus, pozele continute sunt alb-negru. În continuare, nu îmi doresc decât ca eu si puiul meu sa avem un început bun si firesc în aceasta calatorie a alaptarii, si am încredere în ea ca va sti ce sa faca mai bine decât mine, când va veni vremea!
Comentarii