Bloguri

Jurnal de sarcina

Mica sirenă

  •  

    A fost odată o fetiță căreia, pe lângă pasiunea ei (despre care am mai vorbit) legată de observarea astrelor cerești, tare îi mai plăcea să înoate. Mica mărgică albastră pe care o observase și unde alesese, în cele din urmă, să se mute, era pasămite, plină de ape atât curgătoare, cât și stătătoare, unde i se promisese că va ajunge să se bălăcească după pofta inimioarei ei. Dar omiseseră să-i spună că și culcușul de tranziție, deși întunecos la început, dar cald și primitor (și despre el am mai vorbit), semăna cu o mică piscină unde se putea da peste cap cât poftea. Mvai, își zise, ce bine e aici, mai c-aș rămâne!

     

    La început, mica piscină îi era largă, iar mișcările ei nu erau perceptibile din exterior. Cea care avea să-i fie mămică în curând se tot întreba – dar când o voi simți și eu pe mica mea sirenă? Burtica (sau piscina, cum o numea, pentru moment, fetița) se rotunjea cu fiecare zi, dar mica ei locatară încă nu-și făcuse simțită prezența, nici măcăr prin faimoasele ”aripi de fluture”. Mămica însă își lua măsuri din ce în ce mai stricte pentru a-și proteja sirena – o pernă gigant, de culoarea mării turcoaz, presărată cu steluțe, își făcu apariția în patul matrimonial. Tăticul se uită chiorâș, dar cel puțin pentru o vreme nici nu a bănuit că, în doar câteva luni, avea să se mute din perimetrul acestei perne, pentru a oferi partenerei și micii locatare tot spațiul de care aveau nevoie pentru a avea un somn liniștit (minus plimbările nocturne la toaletă – dar asta face parte deja din alt episod).

     

    Să revenim la primele mișcări – aproape că nu ne mai amintim cum a avut loc trecerea de la acele mișcări subtile, apărute prin săptămâna 18, la marile fandări, stretching, dansul din buric și... ce alte mișcări o mai exersa mica sirenă, devenită între timp mica dansatoare, acum, la 36 de săptămâni de cazare. Cât despre locatară, nu mică îi fu mirarea să constate că piscina ei privată se micșora pe zi ce trece, îngreunându-i tumbele și silind-o să execute, din timp în timp, acele mișcări de întindere, cu rol de relaxare, că doar nu credeați că îi făcea mare plăcere să stea așa înghesuită, nu?

     

    În plus, la naiba, de vreo 8 săptămâni, nu trece nici o zi fără cel puțin cinci sughițuri de cel puțin 10 minute per sesiune. Atât la interior, cât și la exterior, mișcarea asta ritmată nu poate trece neobservată. Și mica sirenă, și mămica ei, urmăresc uimite acest proces (oare să le anunțăm că va continua și după ce se vor cunoaște, în sfârșit?!), care poate apărea în momente din cele mai ciudate – atât în timpul micului dejun, cât și în toiul nopții (în acest caz, adio somn pentru cel puțin jumătate de oră!). Dar rezistăm! Mai e atât de puțin din această călătorie!


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Impresii despre Geanta Bebelușului

    La doar o săptămână de la finalizarea celor 10 articole care îmi dădeau dreptul de a solicita geanta bebelușului, iată că am și primit-o. În poză se regăsesc toate produsele pe care aceasta le conține...
  • Te simt. Te astept. Te iubesc

    Draga Emma Casiana,   Astazi s-au implinit 40 de saptamani - care sunt mai degraba 38 - de cand te-ai culcusit in burtica mea, de cand te port cu mine peste tot. De azi, numaratoarea nu mai est...
  • Zestrea handmade

    Draga mea Emma,   Ne vom cunoaște în curând și dincolo de culcușul cald și primitor (și un pic înghesuit) de care ai parte, dincolo de toate bătăile de inimă pe care le-ai asc...
  • Ne specializăm

      Pe lângă literatura scrisă pe care am studiat-o în timpul sarcinii, am ales să ”ne specializăm” și prin câteva cursuri, majoritatea gratuite, după cum veți vedea....
  • Cărți și alte lecturi

    Publicam fotografia de mai sus pe unul dintre grupurile de mămici pe care mi-am făcut veacul sarcina aceasta în urmă cu doar câteva luni. Să zicem că mă aflam cam pe la mijlocul acestei că...

Din aceeasi categorie...

  • Primul semn de viață

    Un moment foarte emoționant pentru mine din timpul sarcinii a fost în momentul în care am simțit cum mișcă prințesa mea Sofia. A fost o senzație foarte ciudată și plăcută în același timp. L-am sunat i...
  • 8 saptamani perfecte

    Au urmat 8 saptamani frumoase. Burtica, incepea sa prinda contur incet, incet. Imi continuam viata de dinainte de a ramane insarcinata, dar totul era totusi diferit. Sotul meu si cei doi copii, erau i...
  • Prima lovitura

    Prima miscare a fost pe la 19 saptamani, a fost o lovitura puternica. Stăteam pe spate si mâncam pufarine. In urmatoarele saptamani am inceput sa il simt cum se misca , se intoarce, reacționează la mu...
  • Prima lovitura

    A miscat pentru prima oara inainte sa ma bag la somni, a fost un eveniment al intregii familii, o bucurie si un anunt ca mai avem un membru care abia asteapta sa ne cunoasca.
  • Cred ca joaca fotbal...

    Citisem ca undeva dupa saptamana 16 de sarcina poti incepe sa simti primele miscari ale bebelusului - la inceput ca niste bule sau gaze. Ei bine, eu nu sunt sigura ca am simtit miscarile cand erau ata...
  • Asemănări și diferențe între sarcini

    De ce îmi era teama nu am scăpat! Stările de rău pe care le-am avut în prima sarcina au apărut și în a doua(cam prin săptămâna 9) și încă le mai am și acum, în săptămâna 35, însă nu zilnic ca la încep...
  • Bebeluș

    Se spune că primele mișcări ale copilului ar trebui să le simți între săptămânile 16 și 25 ale sarcinii, iar dacă ești însărcinată prima dată, e posibil să nu le simți decât târziu, aproape de săptămâ...
  • Fericirea e... să simți primele mișcări ale copilului

    Se spune că primele mișcări ale copilului ar trebui să le simți între săptămânile 16 și 25 ale sarcinii, iar dacă ești însărcinată prima dată, e posibil să nu le simți decâ...
  • mami sunt aici

    Stii pui...cred ca azi am simtit bebe in burtica...am avut asa ca niste fluturasi... el: pai, cine stie...la cate saptamani ar trebui sa simti? eu: pai ar cam trebui sa simt...dar e ciudat...nu stiu...
  • Bebe se mișcă deja

    Hey ,Astăzi am făcut 17 săptămâni ♡. Aseară pe la vre-o 2 fără ceva Bebe a mișcat si sunt foarte fericită și liniștită in acelaș timp pentru ca asta imi dă de înțeles că totul e bine acolo♡. Mă rog...