Bloguri

Jurnal de sarcina

Ecografie trimestrilul III

  • Intre trimestrul II și trimestrul III am avut o pauză între controalele la medicul ginecolog. Dupa ecografia de la morfologia II de pe 29 decembrie la 22 de săptămâni am ajuns la doctor pe 10 martie la 30 de săptămâni. Nu am reușit să ma programez pentru morfilogia de trimestru III, dar am stabilit cu medicul care mi-a monitorizat sarcina că voi veni la control din două în două săptămâni. Astfel am primit un set de analize. După sosirea rezultatelor am mers la doctor pentru citirea analizelor și pentru control la 33 de săptămâni.

    Analizele au fost în regulă. Timpul de sângerare a fost puțin cam mare ( ,dar se datora consumului de verdețuri din această perioadă: urzici, spanac, stevie). A fost efectuată și ecografia. Domnul doctor a spus că totul este în regulă. La 33 de săptămâni, copilul cântărește 2.200 g, este întors cu capul în jos. Pentru că mă confrunt cu niște cârcei serioși noaptea,  mi-a s-a recomandat Magne B6 și să iau încontinuare vitaminele prenatale Femosun. O să mă revăd cu domnul doctor pentru contol  pe 8 aprilie tot la cabinet, după care ne vom vedea la maternitate pentru următoarele controale. Am stabilit  că voi naște natural, pentru că nu există nico problămă care ar atrage după sine nașterea prin cezariană. 


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Investigații sarcină

    Azi am ales să scriu despre părerea mea referitoare la resursele pentru investigațiile necesare unei gravide și despre ce am întâmpinat eu pe parcursul sarcinii. Nu sunt foarte informată ...
  • Ultima sută de metri

    Azi 24.04.2023 Dacă atunci când scriam penultimul articol nu eram 100% pregatită de naștere, acum pot spune că sunt. Am pregătit bagajul integral, atât pentru sala de naștere cât și...
  • Bagajul pentru maternitate

    Azi scriu- a doua zi de Paște. Eu am 36 de săptămani și 5 zile. Am reușit foarte greu să mă adun săptămâna trecută (o săptămână aglomerată cu pregătiri pentru sărbatoarea Paștelui) pentru...
  • Fricile mele înainte de naștere

    Astăzi o să vorbesc despre fricile mele înainte de naștere pentru că începând cu săptămâna 30 a început să apară neliniștea mea atunci când ma gândesc la fapt...
  • Săptămâna 35

    Trece timpul parcă zboară.... . Săptămâna aceasta nu am reușit să deschid laptopul. A fost prima săptămână din concediul postnatal. Am avut foarte multă treabă în legatură cu acțiune...

Din aceeasi categorie...

  • Fericirea noastra

    Poate nu am timp sa scriu zilnic , timpul nu îmi permite 💙bucurie mare la noi n casa de cand a venit a treia minune in viata noastra! Dar nu prea mai am timp de nimic cel mic cere atenție maxima Andr...
  • Baiță

    Baia bebelușei mele este un moment special plin de iubire și grijă. Când o pun în cadă, micuța mea râde și se joacă cu bucurie, iar picăturile de apă îi fac pielea catifelată ș...
  • Marea întâlnire

    Marea întâlnire a avut loc..miercuri 20 noiembrie 😍te am pupat 💋 ti am auzit primul glas 🥰ești minunea noastră a 4 zi am fost acasă și ne bucurăm toți de dulceata ta de pui mic😍😇esti atât de perfect!!...
  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...