Incarcat in Camera bebelusului este gata - #naștere #îndeplinire #pregătire
386 vizualizariMomentul mult așteptat se apropie cu pași repezi. Mă aflu în săptămâna 34 de sarcină ( azi 28 martie) și mai am atât de multe lucruri de îndeplinit până la momentul nașterii.
Până acum am mers la serviciu. Mai am 3 zile și închei activitatea. Mă gandesc doar dacă o să am timp să termin tot ce mi-am propus până când o să nasc, adică la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, mai ales că la mijlocul lunii aprilie este sărbătoarea Paștelui.
Va trebui să facem curățenie generală ( dat cu var, șters mobilă, spălat), sortat haine iarnă-primăvară, așezat haine bebeluș, pregătirea bagajului pentru maternitate, toate acestea în același timp cu celelate activități casnice, pe care eu, acum le fac la o viteză mai mică decat de obicei, dar ma bucur de ajutor din partea soțului.
Dacă pentru întâmpinearea bebelușului pe pregătim făcând curățenie în casă, va trebui să facem și curățenie spirituală, fiindu-ne oportună și sărbătoarea Învierii Domului nostru Iisus Hristos. Astfel , vom participa la Sf. Spovedanie, Sf. Împărtășanie și vom face o Sfeștanie acasă.
După sărbătoarea Paștelui îmi doresc să mă odihnesc pentru a ma pregati atat fizic, cât și emoțional pentru procesul nașterii.
Toate aceste sarcini va trebui să le îndeplinesc în luna aprilie. Sper să reușesc.... .
Comentarii