-
Te-ai nascut mai intai in gandurile mele. Ai fost intai dorinta, apoi vis, pe care l-am croit mai timid sau mai cu teama, dar, mai ales, cu incredere. Cand am aflat ca existi, am crezut ca e un miracol. Dar am invatat incetul cu incetul, ca esti, de fapt, un dar pe care mi l-a intins Dumnezeu, de acolo de sus, semn ca si El ma iubeste nemasurat de mult, incat Si-a rupt o clipa din eternitate ca sa-Si intoarca privirea spre mine. Bucurie! Imensa bucurie am simtit cand am aflat ca Sunt insarcinata! Mi-am prins mainile in jurul pantecelui si am jurat ca te voi proteja intotdeauna incepand cu acea clipa. Cand inima ta a avut destula putere, m-ai lasat sa o ascult tremurand. Un tic-tac in ritm alert, atat de alert incat mi-a fost teama. Cu mainile strans lipite de pantecele meu viu, am asteptat sa-mi dai un semn ca esti acolo. Aripi de fluture! Desfacute timid inauntrul meu, batai timide ca un mangaiat fin. Si m-am simtit binecuvantata! Si linistita! Stiindu-te acolo, in mine, la adapost de toate rautatile, pericolele si greutatile.Ai crescut in fiecare zi, celula cu celula, ai inflorit si ai devenit micutul om care avea sa-mi bucure nesfarsit existenta! Ti-am simtit miscarile nerabdatoare si ti-am linistit tresaririle cu aceleasi mangaieri calde...
Comentarii