Lipsa somnului este o problema majora pentru parintii de bebelusi. Desi copilul este pe primul loc pentru toti parintii, nu ar fi bine sa ignore nici semnele care ii anunta ca lipsa de somnincepe sa le faca probleme. Iata cateva sfaturi care sa va ajute sa faceti fata lipsei somnului.
Cel mai mare efect negativ pe care il produce somnul fragmentat este oboseala acumulata in corp, ceeace duce la lipsa puterii de concentrare. In timpul somnului, creierul isi aseaza in “sertarase” informatiile de peste zi. Iar daca acesta lipseste vor aparea “goluri” de memorie, iar unele sarcini vor fi mai greu de dus pana la capat din cauza scaderii functiilor cognitive. In plus, vei avea senzatia de “cap in ceata” si-ti va fi greu sa-ti gasesti echilibrul.
Somnul bebelusului este diferit de somnul parintelui. De exemplu, bebelusul de trei luni doarme cam 80% din timpul somnului in somnul REM (Rapid Eye Movement), adica somnul in care visezi. In schimb, adultii dorm doar 20% in REM. In plus, somnul bebelusilor are cicluri de 50 de minute, spre deosebire de parinti care au 90 de minute. Asa se explica faptul ca ei se trezsesc usor, dorm pe perioade scurte de timp (reprize de 3-4 ore), indiferent de intervalul zi/noapte.
Iar daca bebelusul e treaz, treaz trebuie sa fii si tu. Fie ca e nevoie sa-i dai sa manance sau sa-l linistesti, trebuie sa fii prezent. Asadar, pe timpul noptii vei avea doua-trei reprize a cate cel putin 20 de minute in care vei fi treaz. Si vei fi mult mai obosit decat daca ai dormi, de exemplu, doar 5 ore pe noapte, neintrerupt. De ce se intampla acest lucru? In primul rand pentru ca somnul fragmentat te impiedica sa intri in cea de-a doua etapa a somnul, somnul adanc. Pentru ca de fiecare data cand te intorci din nou la culcare, trebuie sa reiei ciclul somnului, rezultatul fiind extenuarea.
Citeste aici cat trebuie sa doarma un copil.
Atunci cand te confrunti cu noptile albe petrecute alaturi de bebelus ar fi bine sa ai grija sa recuperezi. Chiar daca nu poti dormi noaptea, gaseste perioade de “respiro” in care sa poti dormi linistit(a) peste zi. Daca esti tatic si trebuie sa mergi la serviciu, foloseste weekendul pentru a recupera odihna. Daca esti mamica si stai acasa, te poti folosi de perioadele de somn ale bebelusului de pe timpul zilei. Iar cel mai indicat este sa faceti cu randul, astfel incat fiecare dintre voi sa doarma linistit o noapte. De asemenea, poti cere oricand ajutorul bunicilor. Vor fi mai mult decat incantati sa aiba grija de nepotel in timp ce tu poti dormi cateva ore linistit.
Comentarii