Bloguri

Jurnal de sarcina

Greața pe tot parcursu Zilei

  • Prima sarcina la fel mi-a fost rău , dar din câte îmi amintesc puteam sa manac și apoi vărsăm acum doar când văd mâncare mie greața sau îi simt mirosul asta a început 6-7sapt , chiar îi spuneam Soțului meu că dacă sapt până la 7sapt sa nu îmi fie rău nici nu cred că o să îmi fie dar surpriza 🥳 Și cel mai ciudat nu știu am stomacul gol dar nu pot sa vars deși am mâncat. Decât un lichid și câteodată la cat mă forțez cred eu parca sunt și firicele de sânge bine nu de fiecare data rareori , la început m-am speriat dar apoi m-am gânditam mai și citit pe forumuri și nu sunt prima , voriam sa merg la medic gasto dar sa mă chinuie și ăla mai ales acum in situația în care nici un miros nu îl suport , în prezent am aproape 3luni deci sper că în 2sapt sa îmi treacă așa ușor grețurile care sunt groasnice efectiv nu pot manca mai deloc

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit geanta bebelușului

    Am primit geanta Bebelușului mulțumesc frumos mă așteptam să primesc confirmarea pe email și m-am trezit direc cu ea acasă mulțumesc
  • Am primit geanta bebelușului

    Am primit geanta Bebelușului mulțumesc frumos mă așteptam să primesc confirmarea pe email și m-am trezit direc cu ea acasă mulțumesc
  • Am rămas acasă

    Am pamasa acasă marți am fost după riscul de sarcina și de luni nu mai merg la servici sincer mă simt mai ușurată deși nu e cum as lenevi toată ziua și parcă trece așa repede nu știu dar tot obosit...
  • 2saptamani și rămân acasa

    Mai am 2sapt de lucru și o să rămân acasă abea aștept chiar mă simt obosita mă obosește mult trezitul de dimineață fetița mea și căldură când mă pun in pat nu îmi trebuie multe și adorm de multe...
  • Bebe mișcă

    Cred că am simiți primele micări am simiți prima data așa contrați în toată burta foarte tare sa întarit apoi ceva scurt sa mișcat și simt multe când îmi adorm fetița nu mă vrea doar pe mine sa o a...

Din aceeasi categorie...

  • bucurie dublata

    Bucuria noastra s-a dublat acum, am aflat ca urmeaza sa ne jucam cu 2 bebelusi, nu doar cu un 1 bebe cum am asteptat si suntem foarte fericiti pentru aceasta veste! Am auzit si cele doua inimioare car...
  • Sângerare la 7 saptamani

    Este 12 septembrie dimineata, saptamana 7 de sarcina. Cand am mers la baie , am observat ca sangerez. Lucru pe care nu il mai intalnisem la prima sarcina. Panicata , am lasat-o pe Eva cu bunicii si...
  • 7 săptămâni ❤️

    La ultima vizită la domnul doctor, bebe nu se vedea. Se vedea doar vezicula vitelina. Domnul doctor ne-a dat încredere și ne-a spus sa ne vedem peste 10 zile. Așa că a venit ziua cea mare, am ajuns la...
  • Saptamana 7

    Buna tuturor, am ajuns in a 7 saptamana, ieri am fost la control, am auzit bataile inimii. Din cauza trombofiliei am primit injectile Clexane ce trebuie sa le fac pe toata durata sarcinii si dupa ce n...
  • Saptamana 7

    Scriu tarziu abia in saptamana 7, dar eu stiam ca sunt insarcinata inca din saptamana 4-5. Doream acest copil si vorbisem si planuisem cu sotul de ceva vreme acest moment. A fost prima incercare si pr...
  • Săptămâna 7

    Dat fiind faptul că eram super panicați, nu mi-a fost de ajuns pâlpâiala ce am auzit-o la 6 săptămâni, deși doamna doctor ar fi vrut să ne vedem direct la 12 săptămâni, am rugat-o sa ne mai vedem o da...
  • Prima ecografie!! Primele emoții

    Prima ecografie !! Primele emoții și primele lacrimi. Cand am ajuns la doamna ginecoloaga ,am pășit cu emoții și entuziasm așteptăm răspunsul cel mare ca bebele este acolo și ca este bine . Cand am ...
  • Bebe de 7

    Draga bebe, Tu ne umpli de bucurie și încă nici nu știi ca existam. Ești o mica minune în burtica mea. Astăzi am spus câtorva persoane apropiate despre tine. Am primit entuziasm și bucurie nemărgi...
  • 😍

    Draga bebe, Încep sa simt din ce în ce mai mult teama de necunoscut 🙈. Se instalează anxietatea, însă al tău tătic a spus ca vom reuși împreună și am încredere în el. Urmează sa ma duc la endocrin...
  • 6. Vești proaste

    Mă duc frumos la medicul de familie sa îmi dea trimitere pentru analize , toate sunt compensate în afară de una : progesteronul , nu e nici o problemă Mă programez pentru celelalte analize la un labor...