Bloguri

Jurnal de sarcina

Cursuri prenatale

  • Niciodată nu am avut încredere în cursuri, ca ele pot fi de folos. Le-am văzut ca niște materiale cu multă vorba. Părerea mea s-a schimbat când a fost vorba de cursurile prenatale. Initial am făcut un curs de o ora, a fost destul de interesant și am zis ca m-au vreau sa aflu lucruri. Apoi m-am mai înscris la alte 3 cursuri. Toate de cel puțin 3 ore. Am aflat cum sa ii fac baie bebelușului sau ce fel de sunete sa ii pun când sa doarmă, care este perioada de veghe și când ar trebui pus la somn. Este o lume atât de mare și frumoasa, cea a copiilor. Poți învață așa multe lucruri as mai face cursurile astea de câteva ori, mereu mai învăț ceva nou. Așadar va recomand cu toată căldură dacă puteți și aveți ocazia sa profitați de ele sa o faceți.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Contractii false

    În sarcina am avut foarte multe contractii false, poate și pentru ca aveam colul deschis, îl ridicam pe băiețel în brațe destul de des și lucram zilnic. În dimineața în care am născut m-am trezit cu c...
  • Pofta de dulce

    Ultimele luni de sarcină au fost pline de pofte de dulciuri și de ciocolată amară. Nu știu cum reușesc unele mămici să se păstreze în formă până la finalul sarcinii și să nu pună prea multe kilograme ...
  • Sângerări nazale

    De la inceputul m-am confrutat cu sangerari nazale .Prima data m-am speriat dar am inceput sa citesc despre acest lucru si m-am mai linistit .Au fost in trimestru 1mai mult niste firicele mici de san...
  • Alegerea numelui

    Am avut multe dezbateri cu sotul pe subiectul alegerii numelui insa impreuna am ales cel mai frumos nume pentru băiețelul nostru. Dupa ce am aflat ca bebe este baiat, in drum spre casa in masina l-...
  • Alăptarea

    Cu primul copil nu am reușit sa alăptez și am avut o teama ca la fel se va întâmpla și cu cel de-al doilea băiețel dar cu ajutorul asistentelor am reușit. Alăptarea a fost foarte frumoasa cu mici exc...

Din aceeasi categorie...

  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...
  • Aniversare 39 de ani de casnicie a bunicilor

    Ieri bunicii, parintii materni, au sarbatorit 39 de ani de casatorie! Am iesit toti la cina sa-i sarbatorim. Mama m-a rugat sa sun eu pentru rezervare la oricare restaurant doresc, lor le este perfect...
  • Stare de neliniste

    Dupa masa a trrebuit sa ma duc pana la doctorul de familie sa iau pentru fetita biletul de reintrare in colectivitate deoarece a fost cu bronsita de o saptamana. Cand eram pe drum, de obicei cand sun...
  • Recoltare celule stem

    Am fost si la cel de-al treilea curs prenatal, parca as fi la primul bebe atatea emotii si sete de informatii am…o cunoscuta doamna doctor a tinut un curs despre nastere si sarcina in trimestrul 3, fo...
  • Lipsa pofta de mancare

    In trimestrul 2 am observat ca nu mai am pofte, nici de limonada, nici de mancare ceva anume, dulciurile nu mai sunt prietenele mele, parca as putea sa traiesc cu aer…rar cand am o foame mai puternica...