-
Dupa câteva zile de spitalizare și stabilizarea sarcinii, cu curaj și forte proaspete am reluat activitățile de zi cu zi, rutina care îmi făcea atât de mare placere și anume trezirea lângă băiețelul nostru, pregătirea pentru mers la munca, lucrul propriu-zis cu pacienții de care eram și sunt extrem de incantata, mersul pe jos 3 kilometri de la munca pana acasă cu oprirea prin piață la cumpărături, orele petrecute dupa-masa cu băiețelul povestind despre tot ce își dorește sau ce a făcut și nu e tocmai bine, serile în care petreceam timp citind povesti și ascultând muzica.
Când credeam ca sunt mai bine, exact atunci corpul meu se nimerea sa se simta tot mai obosit, sa scadă în greutate și sa ma simt la capatul puterilor. Și începeam din nou sa vorbesc cu bebelușul din burtica sa ii explic cât de drag îmi este și ca el nu e întâmplător, ca are un scop în aceasta lume și ca venirea lui nu e decât planul celui Sfânt.
Mergeam des la medic sa monitorizeze sarcina, sa vadă cum se dezvolta și sa ii ascult inimioara. Nu cred ca am auzit sunet mai frumos pe lume decât bataile inimii copilașilor mei dragi. Cu chiu cu vai bebe mai punea câteva grame sau sute de grame de la un consult la celalalt. A fost un bebe tare des încurajat sa crească mare și puternic fiindcă lucruri mărețe îl așteaptă.
Cu cât vedeam pe ecranul plasmei din cabinet cum făcea bebe tumbe în burtica cu atat mai emoționată eram, deși de fiecare data stătea cu spatele la noi. Nu reușeam niciodată sa ii facem o poza sa avem amintire, dar în schimb vedeam ca este activ și auzeam muzica bătăilor inimioarei.
Comentarii