Am nascut!... nu-mi vine sa cred ca scriu asta, am nascut si ma simt atat de mandra sa am un pui de eu aici langa mine. E drept, puiutul are deja o saptamana facuta ieri, insa pana acum nu mi-am putut aduna cuvintele ca sa pot defini ce simt.. si sincer nici acum nu o fac, dar voi incerca sa scriu povestea nasterii mele in acest articol.
Ultimul meu control la ginecolog la fost vineri, zi in care urma sa stabilim data exacta in care voi naste prin cezariana. Nasterea a trebuit sa fie prin cezariana deoarece bebe era intors cu capul in jos insa nu statea intr-o pozitie favorabila si puteau aparea complicatii in cazul nasterii vaginale. Zis si facut, dupa control am stabilit ca voi naste luni, cand urma sa am 39 de saptamani si 2 zile
Duminica parca toata ziua a fost ceva unic, stiam ca fiecare actiune este "ultima data cu burta" parca incercam sa mai trag putin de timp sa-i mai simt piciorusele, stiam ca niciodata nu-i va fi mai bine decat i-a fost in burtica, unde mancarea era asigurata oricand, somnul si caldura la fel, totul ii era bine, stiam ca dupa ce se va naste va afla ce este durerea, ce este frica, frigul... ca va trai toate senzatiile omenesti, nu eram pregatita sa-mi vad puiul suferind, si parca totusi, in acelasi timp eram nerabdatoare sa-mi cunosc puiul, sa-i vad ochisorii si sa-i simt respiratia. Duminica noapte cu greu am inchis un ochi, ma tot gandeam cum va fi, imi era si frica, aveam si curaj, totul era parca fara sens, insa pentru mine ea era sensul vietii mele. Luni dimineata ne-am echipat si am plecat la spital. Am ajuns la 6.40 de unde am fost preluata de langa sotul meu, care si el era emotionat pana peste cap si am fost dusa pentru testul Covid. De aici sotul meu ma urmarea in fiecare incapere unde mergeam pe dinafara spitalului, se uita cu o privire pe geam pe care cu greu o pot descrie. Dupa aproximativ 10 minute, dupa aflarea testului am completat impreuna cu receptionista spitalului actele de internare. Am mai asteptat putin si un brancardier mi-a luat bagajul si am plecat in sectia maternitate. Iar de aici... de aici incepe adevarata aventura...
Doamna doctor care urma sa ma opereze mi-a spus ca atunci cand voi fi transferata la maternitate sa o sun. Era deja pe drum cand am sunat-o. Dupa 10 minute era deja acolo. Mi-a facut ecograful si apoi controlul ginecologic unde am avut surpriza sa aflu ca deja imi incepuse travaliul si ca aveam 2.5 cm dilatatie. O infirmiera mi-a luat bagajul si ne-am dus la garderoba, unde eu m-am schimbat intr-un tricou mai lung si un halat si am luat strictul necesar pentru ziua respectiva. Acea doamna, foarte draguta de altfel m-a dus in sala de travaliu. Sa fiu sincera m-am cam speriat. Acolo era deja o fata care abia nascuse prin cezariana, nu stiu motivul insa nu se misca, doar clipea, nu schita nimic, arata ca hipnotizata.� A fost luata la scurt timp din acea sala si am ramas singura, aducand apoi o alta fata ce trebuia sa nasca prin cezariana. Ea, a fost in alt salon pentru a i se monta sonda, cand s-a intors a inceput sa zica cat e de rau. Am crezut ca poate e ea mai sensibila, insa pentru mine montarea sondei a fost punctul care a declansat tot. Femeia respectiva a fost dusa in sala de operatie si eu am ramas singura. Ce pot sa zic e ca nu doare neaparat montarea ei, ci e o senzatie teribila, imi venea sa plang si nu aveam stare nici sa stau pe pat, nici in picioare nici nicaieri. Doamna doctor a fost foarte atenta, de fiecare data cand urma sa se intample ceva, venea si imi explica cum va decurge respectiva procedura. O doamna asistenta a venit si mi-a zis " hai cu mine" imi aduc aminte ca fix in secunda in care am plecat� i-am trimis mesaj sotului, era 10.49, insa nu am stiut ca voi intra direct in operatie. Cand am ajuns cu doamna respectiva in sala abia atunci am realizat ce se va intampla. Anstezistul impreuna cu asistenta lui mi-au facut anestezia si vedeam cum toti cei din sala roiesc in jurul meu pentru a pregati venirea pe lume a micutei. Cum ziceam am plecat din salon la 10.49 iar micuta mea s-a nascut la 10.55 cu 52 cm si 3100 grame. A mai durat aproximativ 40 de minute pana m-au cusut si am fost dusa in reanimare unde fata din sala de travaliu era deja acolo.� Usor usor anestezia isi trecea efectul iar operatia incepea sa doara, am cerut un calmant iar asistenta, foarte draguta mi-a adus imediat, in noaptea aceea, la 12, a venit o infirmiera care ne-a ajutat sa ne ridicam si ne-a dus in rezerva unde vom ramane urmatoarele 3 zile. A doua zi ne-au scos sondele, cand am reusit sa merg pe picioarele mele pana la baie, si apoi mi-au adus bebelusa in salon. Periodic asistentele veneau sa ne vada. Desi primele 2 zile au fost groaznice, nu reuseam nici sa respir fara sa ma doara operatia, din a 3 a zi totul a devenit suportabil. Vineri am fost externata.
Impresiile cu care am ramas din spital, strict legate de personal si conditii sunt urmatoarele: personalul a fost foarte amabil si de treaba fara sa platesc macar un leu, iar a doua, partea proasta a fost ca fetita mea s-a ales cu un stafilococ luat din spital pentru care a stat 3 zile pe antibiotic, iar nimeni nu mi-a zis ca asta a fost, singura explicatie pe care o primeam era " nu stim ce e, dar ii dam antibiotic ca sa ii treaca", afland mai apoi de la o asistenta ca este stafilococ insa nu vrea nimeni ca noi, mamicile sa stim ca sa nu fie vinovat spitalul.
Comentarii