Mi-am dat seama astazi citind forumul mamicilor de ianuarie ca nu ti-am povestit cum ai aparut tu. Subiectul era unul dureros, sarcini pierdute sau oprite din evolutie si mi-am dat seama ca niciodata nu ti-am multumit pentru momentul in care ai aparut…
Mami si tati isi doreau de mult un pui mic, dar cumva tot amanau momentul pana anul trecut in decembrie, cand mami, brusca si impetuoasa cum e a zis: gata! Trece viata pe langa noi, e cazul sa ne aruncam cu capul inainte si sa punem de un Kerekes mic…si am asteptat…stiam de pe la prieteni ca nu prea se intampla din prima luna, asa ca nu ne-am impacientat…pana cand pe 15 aprilie mos craciun (conform bancului: ce e rosu si vine regulat) nu a aparut…testul de sarcina iesea negativ…mami a profitat de faptul ca oricum trebuia sa dea sange pentru analize si a testat si HCG-ul…in dimineata de 16 aprilie la 4.30 ce facea mami? Cerceta site-ul lui Medicover sa vada rezultatele …si HCG-ul indica sarcina…au urmat tzopaieli prin casa, smotocit pisoii de bucurie, ei nu prea intelegeau ce si cum, sunat tati (pe la 7 nu chiar atunci)…si a durat fix 2 zile…la 4.30 dimineata pe 18 aprilie m-am trezit si nu stiam de ce…apoi mi-am dat seama ca sangeram..val vartje la medicover, mare noroc am gasit-o de garda chiar pe doctora noastra…ea mi-a spus clar ca ori s-a fixat ori se pierde, a incercat sa ma linisteasca cat de cat…a fost a doua varianta…si cu toate incercarile tuturor de a transforma totul intr-o chestie logica nu am putut….am plans si am urlat pana am ramas fara voce in ziua aia…era joi…vineri plecam la sibiu cu mai multi colegi de-ai lui tati…am vrut sa nu mai plecam, sa ma inchid acasa si sa nu mai stiu de nimic…tati m-a convins ca e mai bine sa mergem…pe drum ne-am oprit la Cozia si m-am rugat…m-am rugat pentru copilasul meu care nu apucase sa traiasca, pentru tati si pentru mine si pentru un alt copilas…cred ca Dumnezeu m-a auzit..nu-i cer des chestii..
A fost greu week-end-ul ala..din 11 femei, doar 2 nu erau gravide sau cu copiii dupa ele, dar m-am bucurat pentru toti..
Si a venit Pastele si pentru ca eu nu-mi reveneam, tati a propus sa mergem la ai lui la Slanic Moldova si sa legam 1 mai de paste…am stat 6 zile acolo…ne-am vazut cu prieteni, ne-am aerisit si cel mai important am stat impreuna zi si noapte, nedespartiti…mi-am dat seama ca aveam tendinta sa-l indepartez pe tati si m-am luptat cu asta cat am putut…in zilele alea mi-am dat seama ca usor usor nu ma mai gandeam numai la puiul meu pierdut…au trecut mai intai 2 ore, apoi 3 apoi incet incet o jumatate de zi in care nu am plans pentru el (pentru ca da, am siguranta cum am avut-o si la tine, ca ar fi fost un baietel)..si atunci, in zilele alea, ai aparut tu…tu care deja prin asta semeni cu tati, plin de tact si de rabdare, doar existand si prin simpla ta existenta facand lucrurile mai bune…lumea te-a numit ingeras trimis de Doamne, Doamne…tu stii ca mie nu-mi plac siroposeniile…eu cred ca vei omul potrivit la locul potrivit si in momentul potrivit…tu mi-ai alinat cea mai mare durere pe care am avut-o in viata…niciodata nu vei fi inlocuitor pentru ceva ce am pierdut, vei fi tu, de sine statator .. si pentru momentul in care ai ales sa vii, am sa-ti multumesc intotdeauna…subtil, neasteptat de nimeni in momentul acela,dar totusi atat de profund si cutremurator prin schimbarea imensa pe care ai adus-o, frapant prin discretie…deja semeni foarte bine cu tati si eu n-as putea sa-mi doresc altceva…asa ca iti multumesc, fiul meu drag…si pentru ca poza sa aiba o insemnatate si sa intelegi de ce am ales-o, e facuta la Cozia sub un magnoliu…imediat cum ne-am intors, mami a cumparat un pui de magnoliu pe care il cheama Bobutza, in amintirea puiului pe care l-am pierdut..
Comentarii