-
In 5 martie este ziua mea, și asteptam cu sufletul la gura sa vedem dacă se va naște de ziua mea sau nu. A trecut și 5 martie, nimic. Bebe se lasă așteptat. Ultima vizita la ginecolog a fost intr-o vineri, medicul spunandu-mi ca dacă nu nasc în weekend, trebuie sa ma internez luni pentru inducerea nașterii. Aveam 41 de saptamani deja. Trecuse și weekendul și bebe încă nu a dat semne. Bagajele erau făcute deja de 2 saptamani.
Luni merg la spital cu soțul și mama, pentru internare. Încă erau restricții legate de vizite, de intrarea în spital, deci ai mei m-au condus doar pana la poarta spitalului. Eram pierduta, nu mai fusesem în spital niciodată internată și eram speriata.
Începusem cu stângul cu dezamăgire: la internari, o asistenta sau ce o fi fost ea, a început sa ma întrebe intr-un mod nu tocmai dragut ce caut eu acolo, ca de unde știu eu ca trebuie sa nasc, de ce nu mi-am ales un medic din spital și asa mai departe. Intr-un final ma trimite la ginecologie la control sa vadă daca ma internează. Era timpul sa nasc dar colul tot nu era deschis, deci trebuia indusa nasterea întrucât rămâneam fără lichid deja.
Îmi car bagajele, EU, pana la etajul 6. Pana aici experienta nu era tocmai plăcută și cum mi-o imaginam, încă nu am dat de un om empatic. La etajul 6, la ginecologie, deja doamnele erau super dragute și vorbeau frumos. Au început prin a-mi administra calciu pentru a se deschide colul, chemându-ma frecvent la monitorizare.
Toată ziua asta am făcut, mi s-au administrat medicamente și am fost la controale.
În jur de miezul nopții am adormit iar pe la 2.30 m-am trezit cu contractii de intensitate relativ mica. Știam ca se apropie momentul.
La 6.30 deja contractiile erau destul de dese, iar la 7 am mers spre sala de nasteri, la etajul 2.
Pe curând! ❤
Comentarii