Draga bebe,
Imi tremura inca mana scriindu-ti prima data. Am trecut deja de 5 luni de sarcina, te simt in fiecare zi, ti-am auzit bataile inimioarei de multe ori pana acum, ti-am admirat poza pana mi-au secat lacrimile, si parca inca tot nu-mi vine sa cred ca esti acolo!
Sunt 4 ani incheiat de cand te asteptam, cu tot ce insemni tu, 4 ani de sperante, planuri, stress, lacrimi. Ai fi zis ca suntem pregatiti 100%, insa tot surpriza ai fost, asta pentru ca mami sa inteleaga intr-un final niste lectii ale vietii, sa pretuiasca mai mult ce are si sa se concentreze pe ce e cu adevarat important pe lume.
E prima oara cand iti scriu incercand sa inlatur gheara temerilor care ma tin captiva. Totul este bine, cele 7 ecografii facute pana acum arata bine, esti ceva mai maricel decat varsta ta (542 de grame miercuri), toate testele de sange si intreaga mea stare de sanatate este in regula.
Miercuri a nins, si noi aveam ecografie, cu invitat special, adica tati, care te-a vazut in direct pentru prima oara. E fericit, si speriat, si la inaltimea situatiei. Si te-asteptam amandoi.
Pupici de mami si de tati!
Comentarii