Un nou inceput, un nou drum, o noua provocare!

Bun venit mie, desigur, in randul proaspetelor mamici.

La inceputul primei luni de sarcina imi amintesc ca imi era tare rau, simteam cum efectiv ma transformam intr-o alta persoana, o persoana aproape paranoica, nu-mi mai recunosteam corpul, incepusem sa am greturi zilnice, nici in bucatarie nu mai puteam pasi din cauza mirosurilor de mancare, pe care cum le simteam, cum eram gata sa vars pe loc. Aveam stari de ameteala, eram palida, fara chef de viata de parca spuneai ca sunt pe moarte nu ca as fi insarcinata. Cine ar fi crezut ca o sarcina poate avea asa multe simtome negative? Nicidecum eu.

In Anglia fiind, mancarea nici nu avea gust, toate legumele si fructele parca erau seci, parca erau facute doar din apa si plastic, cu greu imi iesea o mancare cu aceleasi ingrediente ca in Romania, dar sa aiba si gust, parca totul era atat de diferit, pana si aerul pe care-l respirai era altfel. Asta a fost si unul din cauze pentru care a agravat starea mea de rau.

Am inceput sa ma documentez in legatura cu starile mele ciudate, sa caut un leac, un remediu, o vorba buna, orice, numai sa-mi treaca din greturi si la un moment dat citisem ca dimineata este bine sa mananci biscuiti, din cereale sau digestivi, ceva dulce oricum, apoi sa bei limonada cu lamaie ca ajuta si cu ghimbir, optional, dar si statul in aer proaspat poate ajuta mult. Toate acestea la mine au functionat, cel putin cat sa intru in bucatarie si sa-mi prepar ceva de mancare. Au fost si zile crunte cand ma luase crizele de rinichi, a trebuit sa iau antibiotic ca sa-mi revin, of! ce dureri! Apoi a urmat o perioada cand nu aveam pofta deloc de mancare si nu puteam manca mai nimic decat fortat pana cand am dat-o intr-o alta problema de sanatate, indigestia. Desigur, nu am putut lua tratament pentru aceasta problema asa ca m-am fortat mai serios sa mananc mai consistent si mai mult si din fericire mi-a trecut.
Apoi un alt simtom pe care il avusem era ca nu-mi mai suportam viitorul sot, eram tot timpul nervoasa, fara chef de nimic, efectiv ma enerva orice imi spunea sau chiar ce nu imi spunea. Le constientizam pe toate, stiam ca nu eram eu, ca nu era chiar normal ce se intampla si dadusem un search pe internet, gasisem mai multe povesti de-ale altor mamici care se confruntase cu asemenea stari ciudate asa ca ma mai calmasem, cel putin stiam ca nu sunt eu cea vinovata.

Aceste simtome au durat aproximativ 3 luni de zile, a fost foarte chinuitor, atat pentru mine cat si pentru partenerul meu, dar ma bucur ca am reusit sa trecem cu bine peste toata situatia, peste toate simturile si starile acelea ciudate.

In sfarsit in a 3-a luna de sarcina incepusem sa simt ca traiesc cu adevarat. Ma mutasem in Romania, in orasul meu natal, impreuna cu bunica. Atat de bine sa fii din nu acasa dupa o perioada atat de grea.
In sfarsit Incepusem sa ma bucur si de faptul ca voi avea un bebelus, un copilas, doar al meu, ca am fost binecuvantata cu aceasta minune si eram foarte recunoscatoare pentru tot ce mi se intamplase. Este o mare onoare sa poti purta in pantece o fiinta umana micuta, dar si un mare sacrificiu uneori, ceea ce se merita din plin.