Bloguri

Jurnal de sarcina

Cum am aflat că suntem părinți de băiat

  • Astăzi am aflat că suntem părinți de băiat! Vestea este cu atât mai emoționantă cu cât la ultimele controale medicul ne-a zis că în proporție de 90% ar spune că este fată. Cum primul copil este tot fetiță am fost cumva relaxați să știm că o să avem 2 fete așa că nu prea am luat în calcul varianta de a avea băiat. Ne gândeam că având același sex o să fie oarecum experiențe asemănătoare și ne simțeam siguri și pregătiți. Așadar astăzi când am mers la morfologia de trimestrul 2 am fost însoțită de tati și de surioara ta care abia așteptau să te vadă în burtică. I-am spus domnului doctor că suntem siguri că avem fetiță așa că probabil s-a amuzat foarte tare când a văzut de fapt că e un băiat în toată regula. Tati a văzut și el pe monitor înainte ca domnul doctor să ne spună sexul copilului și s-au văzut instant emoțiile care l-au cuprins. în seara în care am aflat am fost foarte emoționați și sute de întrebări ne-au luat mintea cu asalt. Sunt sigură că ne vom descurca de minune dar emoțiile sunt tot prezente de fiecare dată când ne gândim la tine.  


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Pregătiri

    E 25 Iunie și Teodora doarme de prânz așa că mi-am luat ceva timp pentru mine. Vineri plecăm în concediu la mare și sunt tare încântată pentru că știu că ne vom distra. E ultim...
  • La plimbare cu autobuzul

    A venit vara cu temperaturile ei greu de suportat, dar noi ar trebui să ne desfășurăm treburile zilnice la fel ca până acum. Ușor de zis, greu de făcut! Spre exemplu, astăzi am plecat să returnă...
  • Dezvoltare personală

    Teodorei îi place să afle lucruri interesante, iar unul dintre modurile foarte bune de a face acest lucru este cititul. Cel puțin așa îi tot spun mami și tati, iar Teodora îicrede pe...
  • Sunt aproape șoferiță

    De când am aflat că voi avea un frățior am devenit foarte curioasă în legătură cu aproape tot ce mă înconjoară. Mami și cu tati spun că așa e normal și că se datorează creșterii, dar...
  • Vreau să profit de somn cât timp nu plânge nimeni

    Mai e puțin și îl voi cunoaște pe frățiorul meu. Mami și cu tati mi-au spus că, în câteva săptămâni, undeva pe la jumătatea ultimei luni de vară, bebe mic va ieși din burtică ș...

Din aceeasi categorie...

  • Sexul bebelusului

    Sexul bebelusului. Eu si sotul meu ne doream foarte tare un baietel, pentru ca suntem inconjurati de fetite. Nu stiu daca datorita ca ne doream baietel m-a facut sa nu ma vad mama de fata niciodata ...
  • Sarcina

    La 13 săptămâni deja medicii îmi confirmau ca o să mai am o fetiță!!!! Bucuria mea s a dublat ! Nu aveam răbdare să ajung acasă să anunț soțul . Dar în ce mod să o fac? Fiind în criza te timp pentru ...
  • Mama de fetite

    Cred că sunt cea mai împlinită mămică ! O să am două fetițe! Fetița are deja săptămâna viitoare 3 anișori! Doamne ce trece timpul .... Și cealaltă bebelina curând o să aducă și ea culoare în viața no...
  • Am aflat ca este fetița ❤️

    Vorbeam anterior despre primele bătăi ale inimii.. Azi vreau să scriu despre momentul când am aflat ca vom avea o fetiță ❤️ deși toată lumea îmi spunea ca ca fi băiat, eu am simțit din clipa în care ...
  • Sexul bebelusului

    Cu multă nerăbdare am plecat către morfologia de 12 săptămâni-dublul test.  Doamna doctor a analizat cu minutiozitate toate partile bebelusului, inimioara, creierul si am aflat cu bucurie ...
  • Am aflat sexul copilului

    Asteptam cu nerabdare data de 11 decembrie, cand era vorba sa ma duc pentru morfologia de trimestru I. Toata lumea din jur isi dadea parerea si ma intreba despre sexul copilului. Eu si cu sotul meu er...
  • Baby boy

    Hello, mămici! Zilele trecute am aflat că o să avem un băiețel! Suntem tare fericiți și abia așteptăm să ne întâlnim cu minunea noastră. 🩵 O să fim părinți de doi băieței năzdrăvani, deoarece mai avem...
  • It’s a… boy

    Puiul mamei, am aflat că ești băiat. 🤍🤍🤍 Suntem tare bucuroși să știm ceea ce vei fi. Toti s-au bucurat de surpriza, aceea ca vei fi baiat. Abia astept sa-ti cumpar de toate, sa te tin in brate, să-mi...
  • O sa avem un baietel ! 💙

    17.12.2023 , am aflat sexul bebelusului din pantece 🥰 Pentru ca mi-am dorit sa traiesc si eu aceste emotii , am ales sa nu aflam sexul bebelusului la ecografii, ci printr-o petrecere de care s-a ocu...
  • Sexul bebelusului

    Puiul mamei, astazi organizam petrecerea pentru aflarea sexului tau. Suntem emotionati, sunt prezenti toti finii, verii, unchii si matusile tale. Abia asteptam sa aflam ce o sa fii. Te iubim enormmmmm...