-
De la început sarcinii am intrat în tot felul de grupuri pe rețelele de socializare și am început să citesc tot felul de bloguri, postări sau articole, orice la care mă gândesc eu că m-ar putea ajuta să fiu pregătită pentru orice situație sau m-ar ajuta să anticipez evenimentele viitoare.
Subiectul primelor mișcări ale lui bebe în burtică este unul des întâlnit printre mămici și chiar subiect de îngrijorare pentru multe dintre ele. Eu am încercat să nu mă panichez că nu l-am simțit pe bebe așa de devreme cum l-au simțit alte persoane pentru că e normal ca fiecare să trăiască altfel experiența sarcinii.
Primele mișcă
Primele mișcări le-am simțit abia la 19 săptămâni (poate le-am simțit și mai repede dar nu mi-am dat seama) și a fost minunat. Într-adevăr este un altfel de sentiment și cu siguranță îl vei deosebi de o mișcare a intestinelor sau gaze. Seara mă așez în pat și aștept să înceapă bebe activitatea, asta pentru că ziua nu reușesc să îmi aloc prea mult timp deoarece sunt la muncă.
Așteptăm cu nerăbdare să crești și să se vadă mișcările și pe burtica, momentan nu sunt vizibile pe burtică ci doar eu simt.
Comentarii